News

Pacienţii cu anumite forme de cancer, condamnaţi la moarte. Medicamentele pentru afecţiunile lor au dispărut de pe piaţă

08.01.2021 | 17:14
Pacientii cu anumite forme de cancer condamnati la moarte Medicamentele pentru afectiunile lor au disparut de pe piata
ADVERTISEMENT

Bolnavii care suferă de anumite forme de cancer, cât și pacienții cu boli cronice sunt în pericol de moarte, după ce medicamentele care îi susțin în viață nu se mai găsesc pe piață.

Alianţa Pacienţilor Cronici din România a transmis un comunicat prin care avertizează că acești oameni au nevoie de tratamente pentru afecțiunile de care suferă, pe lângă vaccinul anti-Covid-19.

ADVERTISEMENT

Reprezentații instituției subliniază că sunt conștienți de eforturile autorităților în lupta cu pandemia, dar acest lucru nu trebuie să îi facă să ignore celelalte probleme de sănătate, în special cancerul.

Pacienţii cu anumite forme de cancer, condamnaţi la moarte. Medicamentele pentru afecţiunile lor au dispărut de pe piaţă

„Ca urmare a multiplelor sesizări privind lipsa medicamentelor pentru pacienţii cronici sosite prin “Call Center – pacient 021 253 0591” – pus la dispoziţie de Alianţa Pacienţilor Cronici din România, sesizări atât din partea pacienţilor, cât şi a medicilor şi farmaciştilor, APCR se arată profund îngrijorată de pericolul pe care îl constituie discontinuitatea administrării tratamentelor recomandate pacienţilor cronici, tratamente vitale, de lungă durată, fără de care pacienţii nu pot trăi, iar lipsa acestora poate duce la declanşarea episoadelor de acutizare a bolii”, se arată în mesajul transmis de  APCR.

ADVERTISEMENT

Instituția menționează drept exemplu medicamentul Tamoxifen, folosit în tratarea „cancerului mamar, al cancerului mamar metastatic, al pacientelor care au trecut prin intervenția de mastectomie” și avertizează că întreruperea tratamentului poate duce la recidivarea bolii.

Acest medicament a fost recomandat la peste 150.000 de femei bolnave de cancer mamar din România, mai menționează sursa citată.

ADVERTISEMENT

Nu este singurul medicament folosit în tratarea cancerului care lipsește de pe piața farmaceutică din țara noastră. „Pe lângă acest produs, mai este sesizată și lipsa altor medicamente precum: Tasigna (leucemie granulocitară cronică, oncologic), Jakavi (mielofibroză (MF), policitemia vera (PV), alte tulburări mieloproliferative), Bleomicin (medicament folosit în mai multe forme de cancer), Exjade (Talasemie-Majoră), Sprycel (Leucemii), lipsa accentuată de când a expirat „interdicția” de export paralel, în septembrie 2020”.

Alianţa Pacienţilor Cronici din România acuză și că sunt plăți restate ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate către farmacii, dar și că medicamentele din cadrul Programelor Naționale de Sănătate, în special cele oncologice, nu au fost decontate din luna august 2020.

ADVERTISEMENT

„Cunoaștem evoluția mediului politic, în contextul SARS-CoV-2 și eforturile autorităților în lupta cu pandemia, însă și gestionarea accesului la tratament pentru pacienții cronici este tot responsabilitatea Ministerului Sănătății. Acesta are pârghiile necesare pentru a putea controla, facilita, optimiza, prin măsuri concrete și corecte aspectele ce țin de accesul la terapii.

Penuria cronică de medicamente este datorată unor măsuri mai puțin inspirate, ca de exemplu: politica celui mai mic preț din UE, plafonarea prețurilor la anumite medicamente (prețuri oricum necompetitive), taxa clawback – elemente care au făcut necompetitiv aspectul comercial, iar unii producători au decis retragerea definitivă de pe piața românească a anumitor medicamente care nu se mai justificau din punct de vedere economic. Aceste decizii au fost adoptate de către factorul politic, pentru avantaje electorale în detrimentul pacienților care nu își mai găsesc tratamentele”, se mai specifică în comunicatul respectiv.

ADVERTISEMENT