News

Pactul pentru muncă, la Brașov. Reprezentanți ai instituțiilor publice au discutat despre investiția în educație – Șansa pentru viitorul României

25.06.2020 | 10:51
Pactul pentru munca la Brasov Reprezentanti ai institutiilor publice au discutat despre investitia in educatie  Sansa pentru viitorul Romaniei
ADVERTISEMENT

După întâlnirea din 9 iunie de la Timișoara, seria de conferinţe ”Pactul pentru muncă” a ajuns în această săptămână la Braşov.

Mai mulți antreprenori, reprezentanți ai instituțiilor publice şi ai administrației locale au discutat probleme cu care se confruntă acest domeniu şi soluțiile pentru rezolvarea acestora.

ADVERTISEMENT

La întâlnirea de marți, 23 iunie, în discuție a fost ”Investiția în educație – Șansa pentru viitorul României”.

Pactul pentru muncă a ajuns la Brașov. Oficialii au discutat despre investiția în educație – Șansa pentru viitorul României

Pactul pentru muncă a reunit la Braşov reprezentanți ai tuturor actorilor implicaţi în piaţa muncii: patronate, sindicate, mediu academic şi autorităţi.

ADVERTISEMENT

O iniţiativă a Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) şi Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze (FPPG), cărora, din 2020, li s-a alăturat, ca partener strategic, Confederaţia Patronală CONCORDIA, PACTUL PENTRU MUNCĂ îşi propune să identifice noi provocări pe piaţa muncii şi să vină cu soluţii realiste şi eficiente pentru realizarea unei Strategii coerente a forţei de muncă pe termen mediu şi lung.

La această întâlnire, reprezentanţi ai patronatelor, sindicatelor, mediului academic, antreprenori, alături de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi centrale, precum şi de reprezentanţi ai României la Uniunea Europeană, dar şi la ONU, au discutat despre problemele cu care se confruntă piaţa forţei de muncă din România.

ADVERTISEMENT

Cristina Chiriac, preşedintele fondator al Confederatiei Organizaţiilor Femeilor de Afaceri din România, care e și inițiatoare a conferinței a declarat: ”Avem nevoie de o strategie pe termen mediu. N-a fost suficient 30 de ani să tot găsim metode şi soluţii pe termen scurt.

Eu cred că 30 de ani ne-au fost de ajuns. De-aici înainte, eu cred că asta trebuie să însemne 2020: un nou început, o nouă reconstructie, din punct de vedere economic, din punct de vedere social, pentru că viitorul nu mai poate fi construit în paşi mărunţi”.

ADVERTISEMENT

Dacă până la izbucnirea epidemiei de coronavirus ne confruntam cu o lipsa acută de forţă de muncă, în această perioadă am trecut, brusc, la un excedent. Discutiile purtate la Braşov şi-au propus să conducă la o gestionare cât mai bună a acestor situaţii, pentru o dezvoltare economică durabilă. Una din soluţii este cea aleasă de Federaţia Patronatului din Petrol şi Gaze, reprezentantă de Frack Neel.

”Suntem foarte îngrijoraţi astăzi, dar avem oportunităţi uriaşe, resurse uriaşe dovedite în Marea Neagră, gata să fie exploatate. Lipsesc, însă, politica fiscală, stabilitate a taxelor şi impozitelor pentru ca o persoană să investească masiv în exploatarea resurselor din Marea Neagră.

Este o uriaşă oporunitate pentru România şi vă voi explica în câteva cuvinte de ce: în primul rând, estimam că s-ar crea un venit de 70 de miliarde de dolari pentru România. Vorbim, astfel, de cea mai mare investiţie făcută vreodată în România”, a declarat Franck Neel.

Pactul pentru muncă se mută la Constanța

Luminița Teodora Odobescu, Reprezentantul Permanent al României la Uniunea Europeană, a expus pe larg planurile Comisiei Europene pentru relansarea economică a Uniunii după epidemia globală de coronavirus. Potrivit acestor planuri, România va putea accesa câteva miliarde de euro pentru protejarea locurilor de muncă.

La dezbaterea de la Brașov a participat și reprezentantul guvernului – consilierul onorific al premierului Ludovic Orban, avocatul Remus Borza. Domnia sa a facut o radiografie a evoluției economiei românești în timp și a accentuat necesitatea capitalizării firmelor românești și importanța susținerii acestora de către bănci.

O economie funcțională se construiește având la bază un sistem bancar solid dispus să finanțeze actorii economici. El a susținut ideea nevoii de educare a tinerilor astfel încât, aceștia să fie capabili să se adapteze din mers noilor tendințe din economie.

La finalul a doi ani de dezbateri PACTUL PENTRU MUNCĂ, concluziile și soluțiile constatate în cadrul discuțiilor se vor concretiza într-un acord – Memorandum of Understanding – agreat de participanții la conferințe. Documentul va fi prezentat Guvernului României și Parlamentului și va include principalele soluții identificate pentru o piață a muncii flexibilă, eficientă și competitivă, cu efecte benefice asupra întregii economii, precum și asupra nivelului de trai al românilor.

Dezbaterile au avut loc în mari centre universitare, pentru că o corelare a necesităților de pe piața muncii cu sistemul educațional reprezintă un prim pas pentru a avea o strategie eficientă a forței de muncă. Astfel, după Iași, Cluj, București, Timișoara și Brașov, pe 7 iulie, dezbaterile se vor finaliza la Constanța, un alt mare centru universitar.

La eveniment de la Brașov au luat parte Luminița Teodora Odobescu – Reprezentant Permanent al României la Uniunea Europeană, Călin Georgescu – Expert ONU în dezvoltare durabilă, Primarul Municipiului Brașov – George Scripcaru, Remus Borza – Deputat și Consilier Onorific al Premierului Ludovic Orban, Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Daniela Nicolescu, Ioan Vasile Abrudan – Rector al Universității Transilvania din Brașov, Cristiana Matei – Președinte al Alianţei Sindicatelor din Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţii, Roxana Mînzatu – Deputat și Membru al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Felix Pătrășcanu – CEO Fan Courier, Romanian Business Leaders, Gabriel Stanciu – CEO Alstom Transport România, Vicepreședinte al Asociației Industriei Feroviare din România – AIF, Daniela Kasper – dezvoltator imobiliar Brașov – Kasper Development, Sorin Poteraș – CEO Schaeffler România, Gheorghe Ialomițianu fost Ministru al Finanțelor, Prim-vicepreşedinte al Adunării Generale a Uniunii Profesiilor Liberale din România – UPLR, Gabriel Sîrbu – CEO Trans eu România, Cosmin Roșia–Micu – Director General al Camerei de Comerț și Industrie Brașov, alături de Cristina Chiriac – Președinte fondator al CONAF, Franck Neel – Președinte al FPPG – inițiatorii proiectului PACTUL PENTRU MUNCĂ și Steven van Groningen – Preşedintele Confederației Patronale CONCORDIA – partener strategic al proiectului din anul 2020.

Moderator al dezbaterii a fost jurnalistul Adrian Măniuțiu, fondator EM360.

ADVERTISEMENT