Conducerea celor de la Inter Milano a luat o decizie în privința viitorului unuia dintre cei mai importanți componenți ai lotului. Federico Dimarco va continua la gruparea antrenată de Cristi Chivu și în sezoanele următoare, după ce oficialii clubului au pus deja în aplicare un plan bine structurat încă de la semnarea contractului cu Dimarco, în 2023. Astfel, aceștia evită posibilitatea de a îl pierde pe fundașul stânga gratis.
Mutarea decisivă a fost pregătită în detaliu în urma discuțiilor purtate recent între șefii echipei și reprezentanții fotbalistului. În momentul în care italianul și-a pus semnătura pe precedentul contract, milanezii și-au rezervat dreptul de a extinde unilateral înțelegerea. Această opțiune le-a oferit posibilitatea de a adăuga încă un an la acordul inițial fără să fie nevoie de o renegociere a tuturor termenilor financiari.
Clubul a ales să activeze această clauză din timp, chiar dacă vechiul acord era valabil până în vara anului 2027. Datorită acestei decizii, data la care expiră contractul a fost împinsă până la 30 iunie 2028. Această abordare le oferă celor de la Inter timpul și liniștea necesară pentru a pregăti o nouă ofertă pe termen lung.
Chiar dacă prelungirea automată este deja rezolvată, conducerea își dorește să îi ofere jucătorului o înțelegere pe termen lung în următoarea perioadă. Totuși, negocierile finale trebuie să respecte cu strictețe regulile financiare impuse de patronatul american al grupării. Politica stabilită la de conducere îi obligă pe directorii sportivi să fie extrem de prudenți când vine vorba de salariile mari ale fotbaliștilor care au depășit vârsta de 25 de ani.
Planul pus la cale de conducerea milaneză nu prevede o creștere foarte mare a salariului fix garantat pe care îl încasează Dimarco. Pentru a compensa această limitare și pentru a-l convinge pe fotbalist să semneze pe o perioadă lungă, oficialii au pregătit o structură financiară bazată pe performanțele din teren ale fotbalistului.
Sumele suplimentare pe care le va putea câștiga fundașul vor depinde în mare măsură de atingerea unor anumite obiective individuale, cât și despre succesul echipei nerazzure. Prin această metodă, milanezii își protejează bugetul de salarii, și îi oferă jucătorului șansa de a câștiga sume considerabile de bani în cazul în care va avea un randament bun.