Te-ai întrebat vreodată până la ce vârstă ai voie să conduci? Pe șoselele din România vedem și persoane care au peste 80 de ani și care continuă să se urce la volanul mașinii. Este însă legal și sigur acest lucru?
În Europa, vârsta maximă până la care ai voie să conduci este un subiect intens discutat. Asta în contextul în care odată cu înaintarea în vârstă, pot apărea probleme de sănătate, dar și riscuri.
În țări precum Spania și Italia, începând cu vârsta de 70 de ani, sunt introduse niște controale medicale obligatorii. Statisticile arată că persoanele cu vârsta de peste 75 de ani prezintă un risc crescut de accidente pe kilometru parcurs.
Care este situația în Franța însă și până la ce vârstă ai voie să conduci fără griji în această țară? Se pare că în realitate, cadrul legal francez actual nu introduce o limită de vârstă pentru conducere.
Menționăm faptul că, potrivit Codului Rutier din Franța, actualizat chiar în această lună, permisul de conducere este valabil pe viață. Asta nu înseamnă însă că șoferii cu vârste înaintate nu trebuie să rămână vigilenți în trafic.
Practic spre deosebire de alte țări europene, Franța se bazează pe responsabilitate. Într-adevăr, însă, medicii, dar și prefecții pot semnala un șofer ca fiind inapt, indiferent de vârstă, declanșând un control medical.
Practic vârsta până la care ai voie să conduci în Franța nu este reglementată. Chiar și așa, este bine să știm care este situația pe larg în ceea ce privește siguranța în trafic. Statisticile din 2024 arată că într-adevăr, persoanele cu vârsta peste 75 de ani prezintă un risc crescut de accidente.
Aceleași statistici însă mai arată și faptul că acești șoferi conduc cu 40% mai puțin decât media. Referitor la șoferii tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, statisticile arată că ei reprezintă 22% din accidentele mortale.
Un alt detaliu interesant e legat de faptul că experiența în vârstă reduce și amenzile. Totodată, persoanele mai în vârstă prezintă un risc redus când vine vorba de infracțiuni legate de alcool.
Chiar și așa, subiectul rămâne unul controversat pentru multe persoane dacă ar fi să vorbim de limita de vârstă pentru a mai conduce. Profesorul Guérin, medic geriatru, susține că vârsta mai înaintată poate aduce și avantaje în unele cazuri.
„Îmbătrânirea îi afectează pe fiecare în mod diferit. Un bărbat de 80 de ani poate fi mai în formă decât un bărbat de 50 de ani sub tratament”, a explicat specialistul.