News

Pandemia a modificat structura anului școlar 2021-2022. Când începe al doilea semestru și când va fi următoarea vacanță

Măsurile luate în valul patru au dus la modificarea structurii anului școlar. Asta înseamnă că elevii vor reveni la cursuri în funcție de ciclul și clasa în care se află.
02.01.2022 | 19:00
Pandemia a modificat structura anului scolar 20212022 Cand incepe al doilea semestru si cand va fi urmatoarea vacanta
Elevii vor reveni la școală pe 3 și 10 ianuarie. Credit foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

Școlile și grădinițele își vor relua activitatea conform structurii anului școlar 2021-2022 modificată în urmă cu două luni. Astfel, copiii de grădiniță și din ciclul primar, clasele I-IV, se vor reîntoarce la clasă în data de 10 ianuarie.

În cazul acestora, durata vacanței de iarnă nu a fost modificată, deși au avut o săptămână liberă în plus în cursul lunii noiembrie. Conform autorităților din educație, această vacanță forțată urmează să fie recuperată în timpul săptămânii Școala Altfel din luna aprilie.

ADVERTISEMENT

Până la următoarea vacanță, cea care va începe pe 14 aprilie, copiii de grădiniță și din ciclul primar urmează să meargă la școală pentru 14 săptămâni consecutive.

Când vor reveni la cursuri elevii de gimnaziu și liceu?

Elevii din ciclul gimnazial urmează să revină la cursuri luni, 3 ianuarie 2022. Experții din domeniul educației explică faptul că aceștia recuperează astfel întreruperea activității din cauza pandemiei din luna noiembrie.

ADVERTISEMENT

Cea de-a doua săptămână din pauza forțată din luna noiembrie urmează să fie recuperată de către elevii din V-VIII în timpul Școlii Altfel.

În cazul elevilor de gimnaziu, conform structurii modificate a anului școlar, aceștia urmează să treacă din primul în cel de-al doilea semestru în weekendul 15-16 ianuarie. Trebuie precizat că aceștia nu vor avea parte de o vacanță între semestre ca în anii trecuți.

ADVERTISEMENT

Elevii de liceu, clasele IX-XII, la care se adaugă și clasa a XIII-a, vor reveni la cursuri pe 3 ianuarie. Primele două săptămâni din noul an vor fi rezervate încheierii mediilor pe semestru I, urmând să treacă în cel de-al doilea semestru pe 17 ianuarie.

Gimnaziul și liceul urmează să desfășoare cursuri în perioada 3 ianuarie – 14 aprilie, 15 săptămâni consecutive de desfășurare a activității la școală sau în mediul online.

ADVERTISEMENT

Următoarea vacanță este programată pentru intervalul 15 aprilie – 1 mai 2022.

Activitatea școlilor în 2022

Activitatea școlilor va fi reluată începând cu data de 3, respectiv 10 ianuarie, în funcție de ciclul de școlarizare. Primele două săptămâni de școală din acest an urmează să fie dedicate încheierii mediilor din primul semestru.

Ulterior, elevii vor trece direct în cel de-al doilea semestru, fără o vacanță intersemestrială. Următoarea vacanță va fi cea de Paște, 15 aprilie – 1 mai 2022, iar după aceasta cursurile vor continua până pe 10 iunie.

Autoritățile au stabilit și trei excepții de la acest calendar. Astfel, elevii din clasa a VIII-a urmează să își termine cursurile la data de 3 iunie. Elevii claselor a XII-a și a XIII-a cu frecvență redusă vor primi vacanță pe 27 mai, iar liceenii de pe filiera tehnologică își vor încheia orele pe 1 iulie.

Care este structura semestrului al II-lea

  • Luni, 17 ianuarie 2022 — joi, 14 aprilie 2022 – cursuri
  • Vineri, 15 aprilie 2022 — duminică, 1 mai 2022 – vacanța de Paște (primăvară)
  • Luni, 2 mai 2022 — vineri, 10 iunie 2022 – cursuri
  • Sâmbătă, 11 iunie 2022 — data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului școlar 2022—2023 – vacanța de vară

Trei excepții de la prevederile acestea:

– clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă încheie cursurile la data de 27 mai 2022;
– clasa a VIII-a încheie cursurile la data de 3 iunie 2022;
– clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și învățământul profesional încheie cursurile la data de 1 iulie 2022.

ADVERTISEMENT
Tags: