Fotbal intern

Pandemia afectează tragerea pentru preliminariile CM 2022! România, șanse mici să prindă urna 2

07.11.2020 | 13:50
Pandemia afecteaza tragerea pentru preliminariile CM 2022 Romania sanse mici sa prinda urna 2
ADVERTISEMENT

Pandemia de coronavirus afectează tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2022, iar procedura se va desfășura fără participarea asociațiilor naționale.

Tragerea la sorți a grupelor pentru preliminariile europene ale competiției din Qatar va fi pe 7 decembrie la Zurich.

ADVERTISEMENT

Turneul final al Campionatului Mondial din 2022 se va disputa în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie, iar la această ediție se vor califica din Europa 13 echipe.

Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2022, afectată de pandemia de coronavirus

Din păcate, pandemia de Covid-19 afectează în continuare sportul, iar UEFA a anunțat că tragerea la sorți a grupelor pentru preliminariile CM 2022 se va face fără prezența reprezentanților de federații.

ADVERTISEMENT

Cele 55 de reprezentative vor fi grupate în șase urne valorice, cinci urne de câte 10 echipe și o urnă cu doar cinci echipe. În urma tragerii la sorți, vor rezulta cinci grupe de câte șase echipe și cinci grupe de câte cinci echipe.

La turneul final se vor califica cele zece câștigătoare ale grupelor preliminare, iar acestora li se vor mai alătura trei echipe din play-off-ul la care vor participa cele zece ocupante ale locurilor secunde din grupele preliminare și două formații venite din Liga Națiunilor. În play-off, cele 12 echipe vor juca prin tragere la sorți meciuri eliminatorii într-o singură manșă, rezultând 6 echipe care, prin același procedeu, vor furniza cele trei echipe ce completează ”lotul de Mondial”.

ADVERTISEMENT

La tragerea la sorți, ordinea în urnele valorice va fi făcută în baza clasamentului FIFA de la finalul lui noiembrie, după disputarea partidelor din această lună. În acest moment, România se află pe locul 25 în topul țărilor europene și are șanse minime să mai urce în urna a doua.

Ultimul loc din urna a doua, poziția 20, este ocupat de Irlanda, iar în fața noastră se mai află Slovacia, Islanda și adversarii pe care urmează să-i întâlnim în noiembrie, Irlanda de Nord și Norvegia. Matematic, România mai are șanse de a prinde urna a doua valorică, dar trebuie să obțină victorii în luna noiembrie și să aștepte și jocul rezultatelor.

ADVERTISEMENT

Calendarul FIFA pentru echipa națională în 2021 și 2022 este următorul, cu mențiunea că datele pentru echipele din grupele mai mici, de câte cinci echipe, vor fi completate cu partide amicale:

  • martie 2021 – 3 meciuri preliminarii CM
  • iunie 2021 – amicale
  • septembrie 2021 – 3 meciuri preliminarii CM
  • octombrie 2021 – 2 meciuri preliminarii CM
  • noiembrie 2021 – 2 meciuri preliminarii CM
  • martie 2022 – play-off CM

  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 8,60 este cota pentru ”sub 0,5 goluri” la meciul România-Norvegia. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT