Fotbal international

Panică în Qatar cu Leo Messi! Furtună după vestea că starul argentinian ar putea fi accidentat

Posibila accidentare a lui Leo Messi a declanşat o adevărată furtună la Doha. Mass-media din întreaga lume a relatat evenimentul, dar la final argentinianul i-a liniştit pe toţi.
21.11.2022 | 22:20
Panica in Qatar cu Leo Messi Furtuna dupa vestea ca starul argentinian ar putea fi accidentat
Leo Messi, în tricoul Argentinei. Sursa: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Leo Messi este una dintre cele mai mari vedete de la acest turneu final. Starul argentinian va lua startul în a cincea sa Cupă Mondială din carieră, sperând ca de această dată să câştige trofeul suprem. Interesul pentru Messi la acest turneu final este enorm, nu doar din partea argentinienilor, ci a întregii lumi.

Panică în Qatar cu Leo Messi! Furtună după vestea că starul argentinian ar putea fi accidentat

Luni, cu o zi înainte de debutul Argentinei la turneul final a apărut o poză cu glezna foarte umflată a lui Leo Messi, la antrenamentul oficial dinaintea confruntării cu Arabia Saudită. Iar de acolo s-a declanşat o adevărat furtună printre fani, media şi organizatori.

ADVERTISEMENT
Glezna lui Leo Messi, la antrenamentul oficial. Sursa: Twitter
Glezna lui Leo Messi, la antrenamentul oficial. Sursa: Twitter

În centrul de presă de la Doha, era subiectul focal, deşi la acea oră se desfăşurau meciuri de la Campionatul Mondial. Chiar dacă nu înţeleg toate limbile în care se relatează, un singur cuvânt era legătura: Messi. “E accidentat Messi?”, “Poate juca Messi?”, “Ratează Mondialul Messi?”, erau câteva dintre întrebările adresate de jurnalişti.

Messi i-a liniştit pe fani: “Nu am nicio problemă medicală!”

Posturile tv din întreaga lume au început relateze subiectul care a stârnit rumoare, nu doar printre jurnaliştii argentinieni, ci printre cei din întreaga lume. Ulterior, Messi a susţinut o conferinţă de presă prin care i-a liniştit pe toţi:

ADVERTISEMENT

“Nu am nicio problemă medicală. Am auzit zvonuri că aş fi ratat o parte a antrenamentului sau am ieşit din antrenament. Nu, este doar precauţie. Nimic în neregulă cu mine. Voi juca”, a spus starul argentinian la conferinţa de presă premergătoare meciului.

Argentina se confruntă şi cu alte accidentări. Alţi jucători au probleme mai grave. Nicolas Otamendi, Angel Di Maria şi Leandro Paredes nu au fost la antrenamentul oficial. Asta după ce selecţionerul Lionel Scaloni a fost nevoit să îi trimită acasă pe Joaquin Correa şi Nicolas Gonzales, din cauza accidentărilor.

ADVERTISEMENT

Argentina – Arabia Saudită a generat cel mai mare interes de la Mondial până acum! 80.000 de bilete vândute

Confruntarea dintre Argentina şi Arabia Saudită se va desfăşura pe cel mai mare stadion construit pentru Cupa Mondială, Lusail, cu o capacitate de 80.000 de locuri. Pentru această confruntare, toate biletele s-au epuizat, cererea fiind uriaşă. În plus, a fost cel mai solicitat meci de către oamenii de presă.

Toate locurile pentru media au fost epuizate, iar câteva sute de oameni s-au pus pe lista de aşteptare, în speranţa că vor putea să intre pe ultima sută de metri la meciul de debut al lui Messi la acest turneu final. Încă dinainte de startul turneului, Leo Messi şi Cristiano Ronaldo sunt cele mai pronunţate nume de la Campionatul Mondial.

ADVERTISEMENT

Pentru ambii este ultima şansă să câştige titlul mondial, care le lipseşte din palmares. Ambii sunt campioni continentali cu echipele naţionale, dar niciodată nu au câştigat Campionatul Mondial. Atât Leo Messi, cât şi Cristiano Ronaldo se află la a cincea participare la Campionatul Mondial.

  • 80.000 de locuri are stadionul Lusail
  • 35 de ani are Leo Messi 

  • 1,17 este cota NetBet pentru pronosticul „1 solist” la meciul Argentina – Arabia Saudită. Vezi aici toate cotele

ADVERTISEMENT
Tags: