Sport

Trei oficiali prezenți la tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor, depistați pozitiv cu Covid-19. FRF a avut șase reprezentanți la eveniment. Au intrat în autoizolare

16.03.2020 | 13:34
Trei oficiali prezenti la tragerea la sorti pentru Liga Natiunilor depistati pozitiv cu Covid19 FRF a avut sase reprezentanti la eveniment Au intrat in autoizolare
ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 13:30/ Federația Română de Fotbal a anunțat, printr-un comunicat emis pe site-ul oficial că reprezentanții care au participat la evenimentele UEFA de pe 3 martie nu au avut contact direct cu Slavisa Kokeza, Marko Pantelic și Dominique Blanc, depistați pozitiv cu coronavirus.

FRF transmite că cei Răzvan Burleanu, Radu Vișan, Gabriel Bodescu, Mihai Stoichiță, Mirel Rădoi și Gabriel Berceanu, prezenți la Amsterdam, nu au prezentat simptome de Covid-19, la 13 zile de la eveniment, dar au intrat în autoizolare.

ADVERTISEMENT

Trei oficiali ai federațiilor de fotbal, prezenți la Congresul UEFA și la tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor de pe 3 martie, au fost depistați pozitiv cu coronavirus. FRF a avut cinci reprezentanți la evenimente, Răzvan Burleanu, Radu Vișan, Gabriel Bodescu, Mihai Stoichiță, Mirel Rădoi și Gabriel Berceanu, ofițer de presă.

Coronavirusul poate afecta Federația Română de Fotbal

La începutul lunii martie, pe 3, UEFA a organizat, la Amsterdam, al 44-lea Congres al forului european și tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor.

ADVERTISEMENT

La Congres au participat oficiali ai celor 55 de federații afiliate, cărora li s-au alăturat, pentru tragerea la sorți, și selecționerii echipelor naționale, dar la aproape două săptămâni de la evenimente anunțurile federațiilor din Elveția și Serbia ar putea produce panică la FRF.

Slavisa Kokeza, președintele Federației Sârbe de Fotbal, a anunțat, sâmbătă, că a fost depistat pozitiv cu coronavirus, același diagnostic pe care l-a primit, ulterior, și vicepreședintele forului, Marko Pantelic.

ADVERTISEMENT

La o zi după anunțurile din Serbia, Dominique Blanc, președintele Federației Elvețiene de Fotbal, a fost diagnosticat, de asemenea, cu Covid-19, veste care a dus la închiderea sediului forului.

La aceleași evenimente la care au participat cei trei oficiali depistați pozitiv cu coronavirus, organizate la Amsterdam, Federația Română de Fotbal a avut cinci reprezentanți, Răzvan Burleanu, Radu Vișan, Gabriel Bodescu, Mihai Stoichiță, Mirel Rădoi și Gabriel Berceanu.

ADVERTISEMENT

Un oficial a refuzat să participe la eveniment

Steve Clarke, selecționerul primei reprezentative din Scoția, a refuzat să participe la tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor, iar motivul invocat ar fi chiar teama de noul tip de coronavirus.

Pandemia de coronavirus care a lovit Planeta în ultimele săptămâni a dus la suspendarea celor mai importante competiții sportive, printre care Serie A, La Liga, Premier League, Champions și Europa League.

O decizie asemănătoarea este așteptată să se ia și în cazul barajelor de calificare la EURO programate la sfârșitul lunii martie, unde România urma să întâlnească Islanda și, în cazul unei victorii, Bulgaria sau Ungaria.

ADVERTISEMENT