Sporturi

Video. Panică la Istanbul! Un baschetbalist a căzut în cap după un slam dunk

Momente de panică la Istanbul în timpul meciului de baschet Fenerbahce - Baskonia 79-74, din etapa a 16-a a fazei grupelor Euroligii masculine.
06.01.2018 | 08:50
Video. Panică la Istanbul! Un baschetbalist a căzut în cap după un slam dunk

Cu un minut şi jumătate înainte de finalul celui de-al treilea sfert, la scorul 56-56, jucătorul american al formaţiei Fenerbahce, James Nunnally, a căzut în cap după ce a înscris din slam dunk, iar panica s-a instalat în sala din Istanbul.

Nunnally, în vârstă de 27 de ani, a scăpat pe contraatac, a finalizat prin slam dunk, dar spre ghinionul său mâinile i-au alunecat de pe inel şi a căzut direct în cap. El a rămas inert pe teren, iar unul dintre coechipieri a început să facă gesturi disperate către staful medical.

Panica s-a risipit după ce jucătorul şi-a revenit la vestiare

Echipa medicală a intervenit imediat şi i-a imobilizat gâtul baschetbalistului care apoi a fost scos din sală pe targă în aplauzele spectatorilor. Panica s-a rispit la vestiare, acolo unde James Nunnally şi-a revenit şi a reuşit să vorbească cu staful medical.

Pe  bilete-pariuri.ro poţi găsi idei de tichete pentru toate gusturile. 

Doctorii au decis ca americanul să fie totuşi dus la spital pentru mai multe investigaţii, iar partida a continuat şi s-a încheiat cu victoria celor de la Fenerbahce Istanbul, campionii en-titre ai Euroligii.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria SPORTURI
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 859. 32 pagini + cartea „Dictatura gastronomică”
A apărut noua revistă Taifasuri