Nuntă cu peripeţii la Râmnicu Vâlcea, unde un individ a tras două focuri de armă spre o maşină în care se afla mireasa. Nuntaşii au intrat în panică iar mireasa a apelat speriată la 112.
Incidentul s-a petrecut în faţa restaurantului Ramada, din Râmnicu Vâlcea, unde pregătirile pentru petrecerea de nuntă erau în toi. Potrivit martorilor, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani „a început să strige tot felul de aiureli legate de război”, în timp ce agita un pistol în aer.
„În data de 23 august, în apropierea restaurantului Ramada, a avut loc un incident care a creat panică. O persoană de sex feminin a apelat numărul unic de urgenţă 112, sesizând faptul că un bărbat necunoscut ar fi tras două focuri de armă asupra autoturismului în care se afla.
La scurt timp după apel, poliţiştii au intervenit prompt, reuşind identificarea şi imobilizarea suspectului. Acesta a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea pentru continuarea cercetărilor”, au transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea.
Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că arma cu care s-a tras era un pistol de tip airsoft, care nu necesită autorizație. În ceea ce o priveşte pe mireasă, deşi speriată, ea a refuzat emiterea unui ordin de protecție faţă de individul care a tras asupra sa.
Spaima a fost cu atât mai mare cu cât tot în această săptămână, în centrul Capitalei, un cetăţean turc a tras şase focuri de armă într-un bar, de această dată fiind vorba de o armă reală. De asemenea, acelaşi individ urmărise pe stradă doi agenţi de pază şi a tras asupra lor, în zona Unirii, fără însă să-i nimerească. La scurt timp cetăţeanul turc, în vârstă de 27 de ani, a fost arestat.