Sporturi

Panţuroiu: “Mă întorc cu medalie de la Europenele de la Berlin”

Andreea Panţuroiu vine după ce a reuşit cea mai bună performanţă în carieră în proba de triplu salt, la CM de sală de la Birmingham.
09.03.2018 | 14:48
Panturoiu Ma intorc cu medalie de la Europenele de la Berlin

CSM Bucureşti a fost puternic reprezentat la Mondialele de sală de atletism, competiţie care s-a încheiat recent la Birmingham. Andreea Panţuroiu şi Alina Rotaru, prima la triplusalt, a doua la săritura în lungime, au concurat pentru ţara noastră şi n-au făcut-o deloc rău.

Mai mult decât atât, Andreea (23 de ani), campioană europeană de tineret în 2017 şi participantă la JO din 2016, a reuşit cea mai bună performanţă a sa din carieră tocmai la concursul de la Birmingham. Sportiva antrenată de Mihaela Nicoară a sărit din a patra încercare 14,33 metri, realizare cu care a terminat finala mondială pe locul patru, la doar şapte centrimetri de podium .

“Îmi doream să vin acasă cu medalie, sunt mulţumită doar pe jumătate. Aveam altceva în gând, am făcut totuşi un personal best şi este bine. A fost o experienţă frumoasă, sala a fost arhiplină, atmosfera a fost una incredibilă. Mi-aş fi dorit să sar şi bine şi să ocup un loc cât mai în faţă”, a mărturisit Andreea Panţuroiu la sosirea în ţară.

Sportiva legitimată la CSM Bujcureşti este convinsă că viitorul apopriat va arăta mult mai bine în materie de trofee, cu atât mai mult cu cât de abia începe să-şi reintre în ritmul de concurs, după ce o bună perioadă a fost ”măcinată” de o accidentare.

“Nu am făcut multe antrenamente în ultimul timp multe din cauza unor mici probleme de sănătate, dar, cu toate astea, dacă am reuşit un asemenea rezultat în condiţii speciale, sunt motivată că pot să ajung şi mai în faţă după o pregătire normală. Urmează o perioadă de refacere, apoi pregătire pentru Campionatele Europene de la Berlin (n.r. 7-12 august 2018). De acolo o să vin cu medalie, nu o să mă mai las”, a mai spus Andreea.

Alina Rotaru, progres important

Campioană mondială universitară în 2017, Alina Rotaru (24 de ani) s-a întors de la Birmingham cu o clasare mai bună decât la precedentul mondial de sală. Tocmai de aceea, cea mai bună sportivă din România în 2017 vede partea plină a paharului după concursul din Marea Britanie.

Sportiva de la CSM Bucureşti, antrenată de Mihai Corucle, a sărit 6,41 metri din a treia încercare, performanţă cu care a încheiat concursul pe locul nouă. “Am reuşit o îmbunătăţire faţă de de acum doi ani, de la Portland, atunci când am terminat pe locul 10. Şapte centrimetri aş mai fi avut nevoie pentru a continua finala… Sezonul de sală este foarte scurt, sunt puţine competiţii, tocmai de aceea nu este atât de important pentru mine, ca cel din aer liber. Acolo sunt mai multe concursuri, ai timp să pui la punct ce nu e ok”, a declarat Alina Rotaru.

Atleta clubului din Capitală este sigură că la competiţia continentală din Germania va reuşit un rezultat şi mai bun, ea fiind pe un drum ascendent. “Sunt optimistă şi sper la o clasare mai bună la Europenele de la Berlin. Top 5 sau chiar o medalie, depinde de ziua pe care o prind”, a recunoscut Rotaru, apoi a precizat ce o mobilizează şi o ambiţionează:

“Conteaza mult pentru mine faptul că am fost desemnată cea mai bună atletă a României anul trecut. Este un mare impuls pentru 2018 şi sper să obţin rezultate cât mai bune. Mă bucură totodată că tot mai mulţi sportivi de valoare ajung la CSM Bucureşti şi facem împreună o echipă puternică”.