Veste bună pentru Răzvan Lucescu! PAOK se bate în continuare la titlu

Vicentiu Dinescu    Ionut Neamţu   
în Stiri sportive
11/03/2018, 10:18
Veste bună pentru Răzvan Lucescu! PAOK se bate în continuare la titlu

Iniţial, Comisia de Disciplină a dictat pierderea meciului la ”masa verde”, sancţionarea în clasament cu alte trei puncte, disputarea a două partide, de pe teren propriu, cu porţile închise şi amendarea clubului PAOK Salonic cu 30.000 de euro.

”După aproximativ 10 ore, Comisia de Apel a revenit asupra deciziei iniţiale. Astfel, toate cele trei puncte cu care PAOK a fost penalizată în clasament au fost înapoiate, iar suspendarea terenului pentru meciul cu AEK a fost anulată. Asta înseamnă că nu mai există nicio suspendare pentru cele două meciuri de pe teren propriu. Din sancţiunile dictate iniţial numai două rămân neschimbate. Jocul pierdut la masa verde cu Olympiakos, cu 0-3, şi amenda de 30.000 de euro”, a scris site-ul novasports.gr.

PAOK are şansa să redevină lider

În urma acestei decizii, PAOK Salonic este acum pe locul secund, la două puncte în spatele celor de la AEK Atena. Cele două joacă astăzi de la ora 19:30, la Salonic. În cazul unei victorii, echipa antrenată de Răzvan Lucescu are şansa să revină pe primul loc.

Închide ×