Nu au crezut prea mult în Lucescu. Acum PAOK îl vrea pe român până în 2021!

Sorin Dumitrescu   
in Fotbal international
24/03/2018, 11:13
Nu au crezut prea mult în Lucescu. Acum PAOK îl vrea pe român până în 2021!

După trei ani petrecuţi pe banca lui Xanthi Skoda, o echipă de mijloc în Superliga din Grecia, Răzvan Lucescu a decis să încerce o nouă provocare. După trei sezoane cunoştea deja destul de bine fotbalul grec şi a decis să continue în acest campionat. Au fost discuţii cu AEK Atena şi Olympiakos Pireu, dar nimic concret.

În august 2017 vulcanicul patron al lui PAOK Salonic, miliardarul Ivan Savvidis, avea să îl demită pe sârbul Aleksandar Stanojevic, care fusese numit cu puţin timp mai înainte şi să îl instaleze pe Răzvan Lucescu. Contract pe doi ani, cu drept de opţiune pentru încă un sezon. Savvidis nu era aproape deloc convins de calităţile lui Răzvan.

Patronul lui PAOK este cel care insistă

După un parcurs în campionat şi cupă, cum alb-negrii din Salonic nu au mai avut de foarte mulţi ani, PAOK a devenit favorită la titlu şi la câştigarea Cupei. Din păcate, întâi incidentele produse înaintea meciului cu Olympiakos, o rolă de hârtie aruncată din tribună lovindu-l pe antrenorul oaspeţilor şi, mai ales, la cele cu AEK, unde, după anularea unui gol valabil al gazdelor patronul Savvidis a intrat pe teren, înarmat vor anula eforturile antrenorului român la titlu.

Chiar şi în aceste condiţii, cu probabilitatea de pierde titlul la masa verde, Ivan Savvidis s-a convins că a pus mâna pe un tehnician de valoare şi nu vrea să-l mai scape. Patronul face acum presiuni asupra lui Răzvan să se refacă înţelegerea până în 2021!