News

Papa Francisc, prima ieșire publică după operația la colon: ”Vă mulțumesc tuturor. Am simțit sprijinul rugăciunilor voastre”. Video

Papa Francisc a avut prima sa ieșire în fața publicului după momentul dificil medical prin care a trecut în urmă cu o săptămână, când a fost operat la colon.
11.07.2021 | 17:01
Papa Francisc prima iesire publica dupa operatia la colon Va multumesc tuturor Am simtit sprijinul rugaciunilor voastre Video
ADVERTISEMENT

Duminică, 11 iulie, la exact o săptămână de la operația suferită la colon, Papa Francisc a ținut slujba obișnuită de la balconul etajului 10 al spitalului Gemelli din Roma, unde se află internat.

Papa Francisc, prima ieșire publică după operația la colon. Suveranul Pontif, mulțumiri pentru credincioși

Suvernul Pontif a ținut să transmită un mesaj de mulțumire pentru toți credincioșii care s-au rugat pentru sănătatea sa.

ADVERTISEMENT

”Vă mulţumesc tuturor: v-am simţit apropierea şi sprijinul rugăciunilor voastre. Vă mulţumesc din adâncul inimii!”, a spus înaltul prelat, în timp ce a fost aclamat de cele circa 200 de persoane adunate în faţa unității medicale.

Acesta a subliniat și importanța existenței unui sistem medical solid într-o societate, care să permită accesul tuturor cetățenilor.

ADVERTISEMENT

”În aceste zile de spitalizare, am experimentat încă o dată cât de importantă este o bună îngrijire a sănătății, accesibilă tuturor, așa cum este în Italia și în alte țări. Un sistem de îngrijire a sănătății gratuit, care asigură un serviciu bun accesibil tuturor”, a adăugat Papa, conform CNN.

Papa, ajuns la 84 de ani, s-a afișat la balconul rezervei sale de la etajul al-10-lea al spitalului Gemelli timp de aproximativ 10 minute, citind dintr-un text pregătit, dar adăugând şi numeroase remarci spontane.

ADVERTISEMENT

A fost prima dată de la alegerea sa ca papă în 2013 când Francisc nu a citit rugăciunea şi mesajul de duminică de la o fereastră a Palatului Apostolic din Piaţa Sf. Petru.

Pontiful a mai spus că rugăciunile sale s-au îndreptat în aceste zile către locuitorii din Haiti, după asasinarea președintelui și rănirea soției sale.

ADVERTISEMENT

Papa Francisc, operat cu succes la Roma

Internat pe 4 iulie în Capitala Italiei, Papa Francisc a fost operat la colon în aceeași zi, potrivit Vaticanului. Intervenția a fost realizată de șeful departamentului de chirurgie intestinală al spitalului, profesorul Sergio Alfieri.

”Papa, care a fost spitalizat în cursul după-amiezii la Clinica Gemelli, a fost supus în cursul serii unei intervenții chirurgicale programate pentru stenoză diverticulară simptomatică.

Sfântul Părinte a reacționat bine la intervenția care s-a desfășurat sub anestezie generală și a fost făcută de profesorul Sergio Alfieri, asistat de profesorul Luigi Sofo, dr. Antonio Tortorelli și dr. Roberta Menghi”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, citat de agenția ANSA.

ADVERTISEMENT