Universitatea Craiova le-a pus gând rău celor de la Petrolul Ploiești și anunță că iau în calcul doar câștigarea celor trei puncte pe stadionul „Ion Oblemenco”. Nicușor Bancu este suspendat, iar Corneliu Papură îl poate trimite în primul „11” pe Basilio Ndong, care ar fi folosit în premieră pe postul său de bază în acest sezon.
Universitatea Craiova și Petrolul Ploiești se întâlnesc duminică, de la ora 18:00, pe stadionul „Ion Oblemenco” și „alb-albaștrii” își doresc să se descătușeze cu „lupii galbeni”. Confruntarea dintre cele două formații este partida cu numărul 300 pentru Ovidiu Hațegan care a revenit în arbitraj tot pe arena din Bănie.
Planurile lui Corneliu Papură pentru confruntarea de pe stadionul „Ion Oblemenco” au fost date peste cap de suspendarea lui Nicușor Bancu. Astfel, căpitanul Universității Craiova ratează primul meci din SuperLiga în acest sezon, iar „Papi” este nevoit să îi găsească un înlocuitor.
Principala soluție pentru postul de fundaș stânga este Basilio Ndong, internaționalul din Guineea Ecuatorială fiind titularul Universității Craiova în absența lui Nicușor Bancu. Transferat de la IK Start din Norvegia în iarna anului 2023, apărătorul are șase meciuri în sezonului 2023-2024.
Totuși, în toate aparițiile din actualul campionat nu a fost folosit pe postul său de bază, ci în flancul stâng al defensivei Universității Craiova. Astfel, Basilio Ndong ar putea profita de absența lui Nicușor Bancu și să reintre în primul „11” al formației din Bănie în poziția în care a dat satisfacție.
Nu este exclus ca tehnicianul Universității Craiova să îl ia în considerare și pe Juraj Badelj pentru postul de fundaș stânga. Deși acesta este stoper de meserie, internaționalul croat de tineret a fost folosit și în lateral în criză de soluții la formația din Bănie de către Eugen Neagoe.
Absența lui Nicușor Bancu schimbă și purtătorul banderolei de căpitan la Universitatea Craiova pentru partida cu Petrolul Ploiești. Dragoș Bon a anunțat la conferința de presă că Alex Mitriță va fi liderul din teren al „alb-albaștrilor”.
„Este jucătorul nostru exponențial, absența lui este o pierdere pentru noi și un avantaj pentru Petrolul. Sper că cine va intra pe teren să se ridice la așteptările noastre și să facă o partidă bună ca să putem câștiga și fără Nicușor.
Alex Mitriță este al doilea căpitan al echipei, asta a fost și în jocurile de pregătire și în ultimul amical când Nicușor a fost la echipa națională. Nu este niciun secret, Alex Mitriță este unul dintre căpitani noștri”, a declarat Dragoș Bon înaintea partidei cu Petrolul.