Ți-o mai amintești pe Adina Asăvoiaiei, păpușa de la Glina care în 2016 impresiona cu frumusețea ei, dar și cu povestea de viață cutremurătoare? A ajuns pe cele mai mari podiumuri ale lumii, dar acum s-a aflat că a devenit mamă la doar 17 ani, ceea ce i-a adus un val de critici.
Adina Asăvoiaiei a devenit cunoscută în anul 2016, atunci când povestea familiei sale a înduioșat o țară întreagă. Păpușa de la Glina sau Angelina Jolie de România, așa a fost supranumită datorită frumuseții sale, iar oamenii au sărit să o ajute.
În ciuda condițiilor precare în care trăia, Adina a reușit să-și construiască un viitor măreț. A lăsat viața marcată de sărăcie în urmă și a ajuns să defileze pe cele mai mari podiumuri de modă, devenind un model renumit.
Cu trăsături angelice, Adina a atras rapid atenția impresarilor din lumea modei și publicității, iar cariera ei a inclus prezentări de modă în locuri renumite precum Dubai și Paris. A avut, de asemenea, ocazia să apară în producții cinematografice, iar visul său de a deveni un model internațional părea tot mai aproape de realitate.
Cu toate acestea, însă, a ieșit acum la iveală faptul că, la doar 17 ani, păpușa de la Glina a devenit mamă. În mediul online, încă din 2021, publica videoclipuri cu o fetiță despre care spunea că este copilul său.
Recent, într-un live pe TikTok, a fost întrebată de micuță, moment în care a dat un răspuns evaziv. „Face bine fata mea. Dar ce curioși sunteți voi”, a declarat Adina Asăvoiaiei, conform stiripesurse.ro.
În acest context, mulți au criticat-o, acuzând-o că „a dat cu piciorul” șanselor oferite și că nu și-a continuat drumul în modelling. Unii îi reproșează că „mentalitatea” și alegerile greșite au tras-o în jos.
În ciuda acestor afirmații, într-un interviu acordat recent, Adina Avăsoaiei a dezvăluit că viața sa s-a schimbat în bine. Are o legătură strânsă cu familia sa, care acum locuiește în București, cu toate că mama are în plan să cumpere și renoveze casa de la Glina.
Adina a terminat liceul și își dorește să urmeze o facultate, dar, spune ea, nu a renunțat la cariera de model. „Planuri de viitor sunt multe. Trebuie doar să le duc la bun sfârșit. Am terminat liceul și intentionez să merg la facultate dacă nu o sa intervină ceva pe parcurs.
Momentan mă ocup în continuare cu shooting-uri și defilări prin străinătate. Mai sunt niște propuneri despre care încă nu pot să vorbesc. Dacă se vor concretiza, vă anunț.
Sunt pasionată de modelling foarte tare. Nu am făcut-o doar pentru bani. Am făcut-o că îmi place și cred că sunt făcută pentru asta”, a declarat păpușa de la Glina pentru viva.ro.