Mircea Lucescu se desparte definitiv de echipa națională, după ce prima reprezentativă a ratat calificarea în finala barajului, care ne-ar fi putut duce la Cupa Mondială. Il Luce nu va mai conduce naționala la meciul cu Slovacia, programat azi, de la ora 21.45, la Bratislava, fiind la internat în spital, la București, după ce a fost la un pas de o tragedie în cantonamentul de la Mogoșoaia.
Lucescu pleacă de la națională după mai bine de un an și jumătate, de când a fost numit în locul lui Edi Iordănescu. El a semnat pe 6 august 2024, revenind la națională după 38 de ani. Mircea Lucescu fusese înlocuit în septembrie 1986, după un meci România-Austria 4-0, din preliminariile Campionatului Mondial.
Acum doi ani, Il Luce a debutat furtunos în Liga Națiunilor, învingând cu 3-0 Kosovo, în deplasare. Cu el pe bancă, tricolorii au defilat în competiție, terminând pe primul loc, fapt care le-a dat dreptul de a juca barajul cu Turcia. Parcursul echipei în Liga Națiunilor a fost impecabil, însă nu și cel din preliminariile CM 2026. România a terminat pe locul trei, după Austria și Bosnia.
Per ansamblu, al doilea mandat al lui Mircea Lucescu nu a fost un succes. Ca performanțe s-a situat mult sub primul, derulat în perioada 1981-1985. Atunci el a luat naționala la ultimul joc din preliminariile CM 1982, 0-0 în Elveția, și a calificat-o la EURO 1984. O realizare uriașă. La turneul final mergeau 8 echipe, nu 24 ca acum, iar România a lăsat acasă Italia (campioană mondială), Suedia, Cehoslovacia și Cipru. Selecționerul a ratat ulterior calificarea la CM 1986, dintr-o grupă cu Anglia, Irlanda de Nord, Finlanda și Turcia.
Paradoxul celor două mandate ale lui Mircea Lucescu la echipa națională este dat de faptul că, deși în primul mandat a avut realizări mult mai mari, în cel de-al doilea a avut rezultate mai bune. Practic, bilanțurile sale arată astfel:
1981-1986 58 meciuri 24 victorii 19 egaluri 15 înfrângeri golaveraj 77-63 procentaj de reușită 41,38%
2024-2026 17 meciuri 11 victorii 1 egal 5 înfrângeri golaveraj 39-18 procentaj de reușită 64,71 %
Cauza acestei diferențe ține de numărul mult mai mare de meciuri jucate în primul mandat și de adversari. La începutul anilor 1980, Lucescu era înnebunit să formeze o națională omogenă și juca meciuri după meciuri. Pentru că programul îi permitea și toți fotbaliștii erau din campionatul intern, el a mers din Argentina până în Portugalia, și din Egipt în Irak. Unde a câștigat sau a pierdut.
În cel de-al doilea mandat n-a mai avut posibilitatea amicalelor, pentru că acestea sunt tot mai puține și doar înaintea turneelor finale. A condus echipa doar în Liga Națiunilor și în preliminariile CM 2026.
Lucescu a suferit cinci înfrângeri, cu Austria, Bosnia (de două ori), Canada și Turcia. În perioada 1981-1986, naționala a pierdut de trei ori mai multe meciuri, fiind învinsă de Scoția, URSS, Irlanda de Nord (de două ori), RFG, RDG (de două ori), Portugalia, Iugoslavia (de două ori), Cehoslovacia, Țara Galilor, Belgia, Argentina și Peru.
Deși cifrele sunt de partea lui în al doilea mandat, din punct de vedere al construcției echipei, nu există comparație între Lucescu 1981-1986 și Lucescu 2024-2026. În prima perioadă, el a debutat mulți jucători și a pus bazele naționalei care a mers la CM 1990. I-a adus la lot pe Hagi, Rednic, Andone, Mateuț, Balint, Lăcătuș, plus alți fotbaliști precum Belodedici, Duckadam, Coraș, Irimescu, Gabor, Pițurcă sau Iovan.
Și în cel de-al doilea său mandat, Lucescu a adus jucători noi la națională și niciunul nu a devenit important pentru prima reprezentativă. Poate doar Vlad Dragomir, dacă va confirma în continuare. Il Luce i-a mai debutat pe Lisav Eissat, Cătălin Cîrjan, Ștefan Baiaram, Alex Pașcanu, Mihai Popescu, David Miculescu și Kevin Ciobotariu, prezențe mai degrabă meteorice sub tricolor.