Sport
notix pixel id

Paradoxul românesc la Hamburg: Am venit, i-am speriat, ne-au bătut …

Plecați ca victime sigure în meciul de pe „Volksparkstadion”, „tricolorii” au sfidat Mannshaftul, într-un meci în care micul „Hagician” a speriat galeria germană, pregătită să vadă un adevărat măcel
09.10.2021 | 01:22
Paradoxul românesc la Hamburg: Am venit, i-am speriat, ne-au bătut ...
Andrei Dicu scrie despre paradoxul românesc, la Hamburg: Am venit, i-am speriat, ne-au bătut (sursa sportpictures.eu)
ADVERTISEMENT

Să nu luăm multe”, a fost, practic, „ordinul de zi”, deși înaintea partidei de la Hamburg, selecționerul se putea lăuda cu faptul că echipa sa n-a luat gol în ultimele trei jocuri. Acum am primit două, pentru că „tricolorii” n-au rezistat unei presiuni infernale, deși spre finalul partidei puteau produce surpriza. Chiar dacă gazdele au câștigat (previzibil), timp de 80 de minute, până la golul „bunicului” Muller, România a fost egala Germaniei, într-unul din cele mai bune jocuri din „era Mirel Rădoi”.

O lumină voievodală, dar săracă, sclipea de departe, de foarte departe, din bârlogul unui lup care părea să anunțe, din start, că nu ține morțiș să-și rupă măselele într-o victimă programată, dar costelivă. A apărut, însă, ca din neant, „Micul Prinț”, Ianis Hagi, care i-a năucit pe nemți cu o acțiune care ne-a scos pe toți, de la antrenor la jucători și la suporteri, din igrasia vremurilor trecute. Atunci, am sperat într-o minune. Vedeam, parcă, un meci de box cinematografic, în care zburătăcitul Balboa îi ținea piept „tancului” Creed…

Până la urmă, n-am fost făcuți KO, așa cum spera galeria populară și zglobie de pe „Stadionul Poporului” (cum s-ar traduce în românește numele arenei hamburgheze), ba chiar am pus Panzerele în poziție de retragere, după golul lui Hagi. Paradoxuri latine, românești, mai exact. Am venit, i-am speriat, ne-au bătut, dar noi plecăm bine-dispuși. Că așa-i românul…

ADVERTISEMENT

Până și VAR-ul e văr cu românul, dar nici Hagi – Sperietoarea de nemți nu ne-a scutit de înfrângerea predictibilă și… paradoxală

Selecționerul Hansi Flick spunea, amabil sau nu, că s-ar mulțumi și cu o victorie la limită, mai ales că nemții se „fripseseră” cu acel 1-2 suferit în fața Macedoniei de Nord. În fructele prea coapte, zahărul bate ca un clopot, iar herr Flick știe foarte bine ce poame letale, cotate la zeci de milioane de euro, are în ogradă. Norocul nu i-a surâs de la început, deși Burcă (depășit în două rânduri, în primele patru minute) a părut să joace, inițial, la nemți…  Apoi, și-a revenit, ca mai toți băieții. Maternitatea naturii pare să-i fi zămislit astfel, să ne umple de furie cu alde Armenia sau cu Macedonia și să ne iluzioneze, până aproape de final, că am putea doborî uriașul neamț de pe soclul deja programat înintea statuii.

Au curs secundele precum o divizie de Panzere rămasă fără benzină, până când arbitrul Cuneyt Cakir s-a consultat, robotic, cu VAR-ul care ne-a devenit văr de gradul întâi, atunci când l-a scos din starea de KO pe Burcă, după intrarea neglijentă asupra lui Werner.

ADVERTISEMENT

Dorinel Munteanu avertiza, în exclusivitate pentru FANATIK, că, atunci când sunt lăsați să-și facă jocul, germanii pot spulbera orice echipă. Nu era o „teză de doctorat”, dar asta nu înseamnă că nu subliniem importanța tehnică a noii descoperiri. Pentru noi, dincolo de rezultatul (mai mult sau mai puțin) anticipat, era important să jucăm fotbal și, de ce nu, măcar ocazional, să mai surprindem și noi pe cineva, că în ultima vreme nici profanilor din Liechtenstein nu le mai trezim fiori.

Asta s-a și întâmplat, numai că e greu de presupus care ar fi fost deznodământul, dacă turcul Cakir nu se consulta, ca orice om contemporan, cu duhul din ecran. Probabil, nici Hagi nu mai reușea să debuteze în scurt-metrajul „În numele tatălui”, cu acea bijuterie de gol… Vorba aceea, să dăm fratelui otoman ce-i al prietenului și laptopului, curentul electric și viziunea cea de pe urmă!

ADVERTISEMENT

Pușcaș, Stanciu, Chiricheș, oamenii care ne-ar fi putut scăpa de complexe

Rădoi i-a lăsat pe bancă pe Keșeru, Ivan, Mitriță, Cicâldău și Bancu, pe care unii suporteri i-ar fi văzut în postura de titulari. Dacă privim lucrurile „pozitiv” (vorba cuiva), iată că suntem și noi capabili, la orice oră, să alcătuim două echipe, exact ca marile forțe ale fotbalului mondial… Sigur, facem haz de necaz, dar era pe undeva firesc ca selecționerul să se gândească și la „finala” de luni, cu Armenia.

Deocamdată, însă, ne bucurăm că nu s-au bucurat alții prea tare, deși clasamentul nu ne prea încântă, chiar dacă se tot vorbește despre jocul cu Armenia. Pe care, atenție, nu l-am câștigat dinainte, deși vom juca acasă. Pofta noastră de a ne tăia singuri craca de sub picioare pe teren propriu a clădit, de-a lungul anilor, împărății durabile.

ADVERTISEMENT

Mai puțin îmbucurătoare este, totuși, atitudinea de a porni la luptă cu mentaliatea găinii care merge la tăiat, pentru că, nu-i așa, minuni s-au mai văzut în fotbal, iar veșnicul pomenit 5-1 din Giulești stă și azi mărturie. Și acum am fost la un pas de o jumătate de miracol, dacă nu ne-am fi dovedit vulnerabili pe benzi (mai ales după ieșirea lui Burcă) și mai ales dacă Pușcaș, Stanciu și chiar Chiricheș ar fi avut inspirație în fața porții. Un ciudat complex ne reține, mai mereu, departe de ceea ce am putea fi.

Mirel Rădoi și un act de curaj față de inerție

Selecționerul a ales să joace împotriva germanilor cu trei fundași centrali, teoretic fără un închizător „de meserie”. De multe ori, am fost aspru cu Mirel Rădoi. La un moment dat, sub rictusurile sale, Echipa Națională devenise o expoziție aberantă de figuri sucombate în suc propriu. Acum, însă, am văzut o schimbare în bine.

ADVERTISEMENT

Poate că nu mai aminteam acum sfânta noastră fragilitate, dacă egalam, în final, după centrarea lui Rațiu. Dar, la fel, puteam înghiți în sec și dacă Rus nu-i scotea golul din papuc, lui Havertz.

Da, am trăit sub presiune. N-am vrut să-i lăsăm pe nemți să ne toace mărunt, dar, oare puteam mai mult? Jucătorii, ca și Mirel Rădoi și precum însuși Balboa, cel din filme cu care ne „drogaserăm” sentimental, chiar ș noi, cei de pe margine, cu toții avem limite. Și în cazul inespugnabilului bunker german limita e la modă, dovadă foșnetul vehement al plasei porții lui ter Stegen, la șutul lui Hagi…

România se găsește într-o eternă reconstrucție. Practic, încă din mandatul lui Daum, n-am aliniat același „unsprezece”, două meciuri la rând. Totuși, acest act de curaj față de inerție ne mână să credem că n-or fi mai breji decât noi armenii și nici macedonenii ăia, de i-au bătut pe nemți și care acum s-au luptat teribil cu islandezii .

Nu i-am uitat lui Rădoi „minunatele aventuri” anterioare, dar, de data asta, n-a mai picat răpus de niște gloanțe care altfel n-ar fi putut străpunge nici coada unei vrăbii. Ceea ce devine un lucru încurajator…

Un antrenament „la sânge” cu Pușcaș și Rus, demn de povestit nepoților

Așa cum știm, pe nemți, nu i-am bătut niciodată într-un joc oficial, dar, cum ziceam, fantoma acelui 5-1 din Giulești ne dă și acum târcoale. Ca și amintirea remizei (scor 1-1) de la Euro 2000, când România s-a calificat, iar Germania a plecat acasă. Însă, dacă am compara Echipa Națională a acelor vremuri cu selecționata actuală, am reveni la părerea că, până acum câteva ore, prezentul ne crease din starea de depresie un fel de ocupație, un soi de obișnuință.

Probabil, vom învinge Germania abia atunci când nu vom mai trăi din trecut. Nostalgia este o boală adolescentină, de care ne îmbolnăvim și noi, cei care nu mai suntem adolescenți.

Pușcaș a revenit la Echipa Națională după eliminarea din primul meci cu Armenia. El n-a trăit în trecut. S-a luptat. Ca și Rus, cel pe care mass-media îl „tocase”, poate un pic nemeritat. Ei sunt exemplele care ar fi firesc să se transforme într-o logică a viitorului.

Așa cum au relevat colegii de la FANATIK, calculele arătau că, indiferent de rezultatul partidei cu nemții, în cazul unei victorii în fața Armeniei, trupa lui Rădoi ar deveni favorită la locul de baraj pentru Mondiale. Cine știe, așa o fi, numai că, de multe ori în fotbal balanța cifrelor seamănă perfect cu  handicapul economic lăsat moștenire de fosta soție. Vom vedea luni, mai ales că și Macedonia de Nord se ține bățoasă.

Deocamdată, mai în glumă, mai în serios, la Hamburg nu ne făcuserăm noi mari speranțe. Dar, pentru că tot vorbeam despre paradoxuri, să te antrenezi „la sânge” cu Germania, înaintea unui joc, pe teren propriu, cu Armenia, rămâne ceva de povestit nepoților…


CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria SPORT
A apărut noua revistă Fanatik
  • NOUL FANATIK, prima revistă de sport pe hârtie lucioasă
  • 84 pagini de emoții, la NUMAI 5 lei
A apărut noua revistă Fanatik