Life

Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul

Parcul din România unde mulți turiști sunt așteptați de Paște 2025. Locul se va transforma complet, timp de câteva săptămâni.
09.04.2025 | 00:18
Parcul din Romania care se va transforma de Paste 2025 Sunt asteptati turisti din toate colturile tarii pentru a vedea carnavalul
Un parc din România se va transforma de Paște 2025. Sursa foto: Facebook/Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

De Paște 2025, acesta este parcul din România care se va transforma în totalitate. Turiștii din toată România se vor putea bucura de carnaval. Vor fi spectacole, dar și atracții pentru toate vârstele.

Parcul din România care se transformă complet de Paște 2025

Vineri seara, pe 11 aprilie, de la ora 19:00, Târgul de Paște de la Craiova își va deschide porțile pentru locuitori, dar și pentru turiștii veniți din toată țara. Acesta va fi amplasat în Parcul Nicolae Romanescu.

ADVERTISEMENT

Târgul are ca temă “Carnavalul Primăverii” și va fi deschis până pe 1 mai 2025. Vizitatorii vor vedea tot felul de decoruri inedite, flori și fructe de mari dimensiuni. Un spectacol va inaugura ediția din acest an.

În parc vor mai fi căsuțe cu bunătăți, copaci luminați feeric, gondole pe lac și alte surprize pentru cei care vor vizita Târgul de Paște de la Craiova, care e recomandat de European Best Destinations.

ADVERTISEMENT

“Decoruri spectaculoase, elemente gigant de butaforie, măști, păsări, flori și fructe supradimensionate și zeci de mii de lalele, narcise și zambile de toate culorile își așteaptă vizitatorii de vineri, 11 aprilie, după orele 19.00, la un spectacol grandios, în zona Casei Bibescu Foișor și Lac – Debarcader, pentru a inaugura cea mai frumoasă ediție, de până acum, a Târgului de Paște de la Craiova.

Personaje pe picioroange, păpuși uriașe, copii costumați pentru carnaval și artiști din alte timpuri dau startul oficial al Târgului de Paște de la Craiova vineri seara, cu momente spectaculoase în jurul Foișorului și a lacului din Parcul Nicolae Romanescu.

ADVERTISEMENT

Între timp, căsuțele unicat aprovizionate cu bunătăți, copacii luminați feeric, decorațiunile de la foișor sau Casa Bibescu, gondolele de pe lac, Castelul fermecat și surprizele din poienițe așteaptă să e descoperite de fiecare vizitator în parte, în pași de carnaval venețian sau brazilian”, au transmis reprezentanții Primăriei Craiova într-un comunicat, potrivit Agerpres.

ADVERTISEMENT

În cadrul spectacolului de inaugurare, vor fi momente speciale de entertainment la Foișor, dar și de bal venețian lângă lac. De acestea se vor ocupa artiștii de la Teatrul Colibri, Opera Română Craiova și Fabrica de Dans.

Vor fi atracții pentru toate vârstele

În plus, vineri seara, de la 20:30, vor avea loc proiecții holografice unicat pe lac. Acestea vor rula în fiecare seară, la aceeași oră. Reprezentanții târgului vor avea surprize și pentru cei mici. Acestea includ zone cu trambulină, personaje din povești, carusel și ateliere creative.

Turiștii pot opta pentru urcările cu balonul cu aer cald din zona Velodrom, de unde pot vedea o panoramă inedită a parcului. Căsuțele cu bunătăți, dar și locurile de agrement vor fi deschise în fiecare zi, între orele 10:00 și 22:-00. Parcul se poate vizita până la miezul nopții, iar vizitatorii se pot bucura de un spectacol inedit de lumini.

“Ediția din acest an a Târgului de Paște va reuni, pe o scenă decorată pentru prima oară cu butaforie specială, pe cei mai talentați artiști locali, dar și cele mai mari nume din România. Astfel, în poienița dintre căsuțe și Casa Bibescu vor urca pe scena de carnaval: Theo Rose (duminică, 13 aprilie), Damian Drăghici & Brothers (duminică, 20 aprilie), Feli (luni, 21 aprilie) și Andia – joi, pe 1 mai.

Nu vor lipsi momentele surpriză, ce vor aduse, la Târgul de Paște, de echipa celui mai tare festival din sudul României – Intencity On Tour”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Craiova.

La fel ca la târgul precedent, vizitatorii vor avea la dispoziție un trenuleț special, dar și Party Bus-ul. Ambele vor fi decorate de Carnavalul Primăverii. Trenulețul va pleca zilnic, de la ora 14:00, de la intrarea secundară în Parcul Romanescu. Party Bus-ul va pleca, în fiecare zi, de la Promenada Mall Craiova. În acest fel, turiștii pot admira obiectivele turistice din oraș.