News

Părerea purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului cu privire la pelerinajul de Sfântul Andrei: “niște cinici v-au dat cârpe de doi lei”

30.11.2020 | 21:11
Parerea purtatorului de cuvant al Arhiepiscopiei Tomisului cu privire la pelerinajul de Sfantul Andrei niste cinici vau dat carpe de doi lei
ADVERTISEMENT

Preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvând al Arhiepiscopiei Tomisului, a distribuit pe pagina oficială de Facebook un mesaj în care îi ia apărarea lui ÎPS Teodosie și condamnă autoritățile pentru situația în care a ajuns țara noastră.

Purtătorul de cuvânt a folosit cuvinte grele pentru a descrie episodul în care am fost anunțați de prezența a milioanele de măști neconforme pe piața românească și le cere oamenilor să nu îl scoată vinovat pe Teodosie.

ADVERTISEMENT

Reamintim că Arhiepsicopul Tomisului a contestat în instanță decizia de a interzice prezența oamenilor din alte localități la pelerinajul organizat la Peștera Sfântului Andrei. Această petiție i-a fost respinsă de judecători, dar clericul român a încercat să sfideze autoritățile, invitându-i chiar pe membrii Guvernului și pe reprezentanții autoritățillor locale la manifestarile religioase, în frunte cu șeful statului și cel al Guvernului.

Ce crede purtătorul de cuvânt al Arhiepisopiei Tomisului despre evenimentele de la Peștera Sfântului Andrei

Deasemenea, deși nu era permisă prezența altor oameni decât cei domiciliați în comuna Ion Corvin, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie le-a cerut tuturor călugărilor și preoților din Constanța să se prezinte la slujbă.

ADVERTISEMENT

Rezultatul este ușor de prevăzut, zeci de mașini din alte județe au apărut la Mănăstirea Sfântului Andrei, credincioșii au fost verificați de oamenii legii. Zeci de preoți din tot județul Constanța au onorat invitația lui Teodosie.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului i-a luat apărarea Înalt Prea Sfinţitului, printr-o postare pe Facebook.  „Nu-l scoateți vinovat pe IPS Teodosie, pentru că niște cinici v-au dat cârpe de doi lei, de s-au umplut spitalele. Au apărut retorii care se agită irațional că “ce alegi, Peștera sau ATI?” și că IPS Teodosie incită la nerespectarea legii. Le atrag atenția că-s orbi și surzi.

ADVERTISEMENT

Credincioșii au fost purtați prin frig, ploaie, soare, după hatârul guvernanților, că vezi Doamne, e pericol la Biserică. Asta în vreme ce n-au fost probleme cu înghesuiala de prin metrou, mall-uri sau alte temple ale comerțului. În vremea asta, nimeni nu răspunde că 90% (mai nou) din măștile puse “spre protecție” au fost niște cârpe. A trecut virusul prin ele că deciziile guvernanților prin birouri, fără nici o opreliște.

Dar important e să supraveghem credincioșii cu elicoptere. Filtrele poliției sunt mai ceva ca măștile. În vreme ce SUA și Franța au anulat interdicțiile discriminatorii. Nu Biserica a umplut spitalele, ci colcăiala de interese enorme pe niște cârpe, numite măști. Pe care au tupeul să le și redenumească “acoperitoare faciale” doar că să-și acopere, juridic, șmenul. În rest, vă lasă să le cumpărați că păcăliții, că tot nu vă protejează.

ADVERTISEMENT

Când expui populația la infectare, cu o cârpă neconformă în peste 90% (!!!)din cazuri, când transportul în comun e prima cale de transmitere a virusului și poți merge oriunde pe proprie răspundere, vii și repeți obsesiv că n-ai voie să mergi la o slujbă undeva în pădure… Statul practică prea mult dubla măsură,” a scris Eugen Tănăsescu.

Nu toți cei care au văzut această postare au fost de acord cu ideile exprimate de preot: „Mai poți maestre Eugen Tănăsescu cu vrăjeala? E clar că statul a eșuat, dar și Biserica profită de asta…! Nu l-a scos nimeni „vinovat pe Teodosie pentru că 60% din măști sunt neconforme”, e blamat pentru că a profitat de haosul cârpelor de doi lei. Nu l-a văzut nimeni, niciodată, nicăieri pe Teodosie cu mască. Mai grav, nu l-a văzut/auzit nimeni niciodată pe Teodosie să spună – creștinește: „Aveți grijă de sănătatea voastră”!

A ținut-o langa cu șapte reeditări ale Paștelui, cu insistențe pe pelerinajul de azi și… oh, Doamne, vine Crăciunul… Marketing, marketing! Așa că nu mai insistați pe victimizare și pe nu știu ce face presa, sunteți primii la marketing!”, este o părere a unui citior.

ADVERTISEMENT
Tags: