News

Călin Popescu Tăriceanu a demisionat azi din fruntea Senatului. Cine este președinte interimar – Update

02.09.2019 | 13:28
Calin Popescu Tariceanu a demisionat azi din fruntea Senatului Cine este presedinte interimar  Update

Parlamentarii se întorc astăzi din vacanță și este o zi care se anunță destul de tensionată în Casa Poporului. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu își înaintează demisia din funcție, asta după ce ALDE a decis să iasă de la guvernare și să semneze o alianță de colaborare pe perioada campaniei prezidențiale cu partidul lui Ponta, Pro România.

Update, ora 19.20: Noul preşedinte al Senatului va fi ales miercurea viitoare, iar până atunci conducerea instituţiei va fi asigurată, interimar, de vicepreşedintele Şerban Valeca (PSD). După demisia lui Tăriceanu, Teodor Meleșcanu a devenit favorit să preia președinția Senatului, având sprijinul PSD. Fostul ministru de Externe spune, însă, că nu are sprijinul tuturor celor din ALDE. Surse politice, citate de presa centrală, susțin că în interiorul formațiunii ar fi un război între Meleșcanu și Tăriceanu pentru șefia partidului.

Update, ora 13.29: C.P. Tăriceanu și-a anunțat demisia din fruntea Senatului, în Biroul Permanent și va citi și în plen textul demisiei sale.

Călin Popescu Tăriceanu demisionează. Ce propuneri se vehiculează pentru șefia Senatului

Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului se întrunesc astăzi la ora 13:00, conform programului prestabilit deja. Politicienii se vor decide tot azi pe cine vor susține în locul lui Tăriceanu la Camera Senatului, căci acesta va pleca din funcție, nemulțumit de felul în care a evoluat înțelegerea politică cu PSD.

Conform unor surse MEDIAFAX, PSD l-ar susține pentru Senat pe mehedințeanul Liviu Lucian Mazilu și ar pregăti debarcarea din fruntea grupului de senatori a lui Șerban Nicolae. De cealaltă parte, PNL îl susține pe Florin Cîțu la grupul de senatori și o dorește pe Raluca Turcan șefa deputaților liberali.

călin popescu tăriceanu
Tăriceanu o acuză pe Dăncilă că îi momește pe colegii săi cu funcții în guvern. Sursa foto: caleaeuropeană.ro

Tăriceanu o acuză pe Dăncilă că îi momește pe cei din ALDE cu funcții

Pentru șefia Senatului, în locul lui Tăriceanu, PSD se gândește la mai multe variante. Cele mai intens vehiculate sunt Cristian Dumitrescu și Ecaterina Andronescu. Pentru această funcție, PNL o va propune pe Alina Gorghiu, unul dintre cei mai vocali lideri liberali. Președintele ALDE a declarat că în prima zi din noua sesiune parlamentară își va depune demisia din funcția de șef al Senatului.

Tăriceanu susține că Dăncilă îi momește pe cei din ALDE cu funcții în guvern. Acesta a postat pe pagina sa de Facebook că premierul României caută sprijin în toate părțile, încercând să ”fure” inclusiv din interiorul partidului pe care îl conduce. Deocamdată, Dăncilă a reușit să o convingă doar pe Ramona Mănescu, ministrul de Externe, să îi rămână aproape, în guvern.