Parlamentarii şi-au VOTAT pe ASCUNS PENSIILE SPECIALE

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
30/09/2015, 17:46
Parlamentarii şi-au VOTAT pe ASCUNS PENSIILE SPECIALE

Comisia de Statut a Parlamentului s-a întâlnit marţi seara să negocieze pensiile speciale ale parlamentarilor, votând favorabil proiectul de lege, fără vreun anunţ public şi fără comunicare oficială către presă.

Beneficiile pentru senatori şi deputaţi au primit vot favorabil. Pentru pensiile speciale e nevoie de minim un an de mandat, potrivit România TV. Proiectul urmează să fie votat în plenul reunit al Parlamentului.

Nu este prima oară când Comisia de Statut, condusă de Bogdan Niculescu Duvăz (PSD), se reuneşte fără să existe vreo informare publică cu privire la acest lucru.

Aleşii au decis că un parlamentar care are un mandat de patru ani să primească la pensia de vechime în muncă un spor de 1.600 de lei, pentru două mandate în Parlament – 3.000 de lei, iar cei cu peste trei mandate – în jur de 4.600 de lei.

Totuşi, parlamentarii care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie săvârşite în calitate de parlamentar nu vor putea beneficia de aceste pensii speciale. Pe de altă parte, cei condamnaţi pentru incompatibilitate vor putea beneficia de pensie specială deoarece este vorba de o situaţie administrativă şi nu de corupţie.

Sursă: www.romaniatv.net

Închide ×