News

Parlamentarii vor începe să lucreze de săptămâna viitoare la Palatul Parlamentului, anunță Tăriceanu

21.04.2020 | 18:32
Parlamentarii vor incepe sa lucreze de saptamana viitoare la Palatul Parlamentului anunta Tariceanu
ADVERTISEMENT

Călin Popescu-Tăriceanu, președintele ALDE, a anunțat că deputații și senatorii se vor reîntorce la Palatul Parlamentului, ”cel mai probabil”, de la începutul săptămânii viitoare. De asemenea, Tăriceanu s-a pronunțat pentru reluarea activității instituțiilor și sectoarelor economiei, unde poate fi respectată distanțarea socială, transmite Agerpres.

”Trebuie să repornească și instituțiile”

“M-aţi întrebat ce sectoare să repornim. E foarte simplu: acele sectoare în care problemele acestea de distanţare dintre persoane, care să evite riscul propagării epidemiei, se pot lua. Spre exemplu: în tot ce înseamnă şantierele de investiţii publice. (…) După aceea, sunt anumite mici activităţi din zona serviciilor, unde la fel trebuie să se pornească uşor, uşor. Măsurile care trebuie luate în întreprinderile care au mii de angajaţi sunt mult mai complicate, având în vedere necesitatea transportului angajaţilor la serviciu şi a condiţiilor de muncă. Eu sunt convins că, împreună cu Direcţiile de sănătate publică, angajatorii au intrat deja într-un dialog ca să poată să contureze aceste planuri, doar că la nivelul Guvernului nu se vede nimic. Aici e problema. Şi nu avem doar problema repornirii economiei. Trebuie să repornească şi instituţiile. Vreau să vă informez că, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare, Parlamentul va începe să lucreze prin prezenţa fizică a parlamentarilor“, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, la Antena 3.

ADVERTISEMENT

Acesta a reclamat faptul că guvernul Orban nu are pregătit un plan pentru repornirea economiei după ieșirea din starea de urgență, liderul ALDE spunând că, în lipsa acestuia, ”sarcina şi-o va lua Parlamentul”.

În ce privește speculațiile legate de o posibilă izolare a persoanelor peste 65 de ani, Tăriceanu susține că aceasta ar fi o măsură ”discriminatorie” și ”umilitoare”.

ADVERTISEMENT

Explicaţia pe care am găsit-o este că, la viitoarele alegeri, ar fi foarte bine pentru PNL ca o proporţie importantă din electoratul vârstnic să nu participe, pentru că este ştiut faptul că acest electorat nu votează cu PNL. Şi, atunci, inducerea unei stări de temere, de frică, ar fi măsura, aş spune, grozavă pe care PNL ar putea, în mod pervers, să o adopte, în aşa fel încât să-i reţină în case, căci de obligat nu poate să-i oblige să nu voteze”, a afirmat Tăriceanu.