News

Parlamentul îngroașă rândurile pensionarilor de lux. Tăriceanu, Nicolicea sau Andronescu, eligibili pentru pensiile speciale după alegeri

05.10.2020 | 16:48
Parlamentul ingroasa randurile pensionarilor de lux Tariceanu Nicolicea sau Andronescu eligibili pentru pensiile speciale dupa alegeri
ADVERTISEMENT

După  alegerile parlamentare din această iarnă, 66 dintre actualii parlamentari vor putea cere ieșirea la pensie, intrând astfel în categoria celor cu pensii speciale. Asta în cazul în care nu vor candida pentru un nou mandat, eventualitate în care retragerea din activitate este amânată, dar pe viitor le va mări și mai mult pensiile.

În momentul de față, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani la bărbați, iar pentru femei va deveni, de la 1 ianuarie 2021, 61 de ani și 6 luni. Condiția vârstei de pensionare este îndeplinită sau va fi îndeplinită în cursul anului viitor de către 39 dintre actualii deputați și 27 de senatori.

ADVERTISEMENT

În cazul în care nu vor candida din nou la alegerile din decembrie sau nu vor obține noi mandate, acești vor putea solicita în cursul anului viitor să se pensioneze cu pensia specială rezervată foștilor parlamentari, în funcție de numărul de mandate pe care le-au avut.

Parlamentul îngroașă rândurile pensionarilor de lux. Tăriceanu, Nicolicea, Andronescu, printre cei eligibili

Printre veteranii actuali ai Legislativului  sunt și parlamentari care au avut cel puțin trei mandate, caz în care cuantumul pensiei lor se va ridica la peste 12.000 de lei. Printre aceștia se află  deputații Corneliu Bichineț (PNL), Eugen Durbacă (PSD), Marton Arpad (UDMR), Eugen Nicolicea (PSD) și senatorii Cristian Dumitrescu (PSD), Ecaterina Andronescu (PSD), Teodor Meleșcanu (PPU), Alexandru Pereș (PNL), Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE).

ADVERTISEMENT

De notat este faptul că actuala legislatură are o vârstă medie mai redusă decât cele precedente în condițiile în care USR, partid înființat abia în 2016, are un singur deputat la vârsta pensionării, pe Dumitru Lupescu, iar UDMR și-a întinerit considerabil garnitura de parlamentari. De  exemplu, niciun actual senator al Uniunii nu va atinge vârsta pensionării în 2021.

Chiar dacă nu toți cei 66 de parlamentari vor împovăra de la anul bugetul pe care cele două Camere îl alocă foștilor parlamentari, pe termen lung povara va fi mai mare întrucât cei care vor obține alte mandate vor avea pensiile și mai mari decât le-ar avea acum, în condițiile în care sunt  trei categorii de foști parlamentari: cei cu un singur mandat, cei cu două mandate și cei cu cel puțin trei mandate.

ADVERTISEMENT

Aproape 50 de milioane de lei pe an pentru pensiile parlamenarilor

Pentru anul în curs, Senatul a alocat 15.949.000 lei pentru plata pensiilor  foștilor parlamentari, iar Camera Deputaților 33.100.000 de lei.

Potrivit unei analize G4Media, în luna februarie Parlamentul plătea 768 de pensii foștilor parlamentari (542 foști deputați și 227 de foști senatori), valoarea medie a unei pensii speciale pentru această categorie fiind de 5.843 de lei pe lună. După alegerile din toamnă, este foarte probabil ca în cursul anului viitor să se depășească numărul de 800 de beneficiari.

ADVERTISEMENT

Pe viitor sunt  șanse mici  ca situația să se schimbe în mod spectaculos și să se revină la situația din perioada guvernului  Boc când pensiile parlamentarilor erau calculate pe principiul contributivității, la fel ca pentru românii de rând.

În luna iunie, Parlamentul a aprobat legea care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor speciale, inclusiv a celor ale foștilor parlamentari. Legea a fost contestată însă la Curtea Constituțională de către Avocatul Poporului și de către Înalta Curte de Casație și Justiție. CCR trebuia să ia o decizie pe 30 septembrie, însă a amânat pronunțarea pentru 4 noiembrie.

ADVERTISEMENT