Parlamentul a respins legile ”Big Brother”

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
04/03/2015, 18:16
Parlamentul a respins legile ”Big Brother”

 Plenul Camerei Deputaţilor a decis să respingă legile de tip Big Brother, votul fiind unul covârşitor în acest sens, după ce Curtea Constituţională a considerat că aceste proiecte nu sunt în acord cu legea fundamentală.

Camera Deputaţilor a respins legile de tip ”Big Brother” privind comunicaţiile electronice şi legea privind securitatea cibernetică a României, ambele fiind la reexaminare după deciziile Curţii Constituţionale.

”Sper ca deciziile CCR să fie o lecţie pentru noi toţi să respectăm drepturile fundamentale şi să nu mai susţinem legi de tip Big Brother. România trebuie să fie o ţară fără legi de tip Big Brother”, şi-a motivat votul din plen deputatul Remus Cernea.

Ambele proiecte de lege aveau raport pentru respingere, votul deputaţilor fiind doar o formalitate.

Senatorii au respins în urma cererii de reexaminare transmisă de Curtea Constituţională, una dintre ”legile Big Brother”, respectiv cea care prevede înregistrarea utilizatorilor de cartele preplătite, precum şi colectarea şi stocarea datelor acestora. Pentru aceasta, Camera Deputaţilor era cameră decizională.

În ceea ce priveşte securitatea energetică, Senatul este cameră decizională. La începutul acestui an, George Maior, fost director SRI, a vorbit despre necesitatea adoptării legilor Big Brother.

În cazul utilizatorilor de internet, legea stipula că datele acestora vor fi stocate pe o perioadă de şase luni de la data reţinerii acestora.

Curtea Constituţională a fost sesizată, în iulie 2014, de Avocatul Poporului, şi a admis obiecţia de neconstituţionalitate, apreciind că acest demers legislativ prin care datele cu caracter personal urmează a fi reţinute, în mod continuu, timp de şase luni de la momentul generării acestor informaţii, ”ar aduce atingere principiului garantării şi ocrotirii vieţii intime familiale şi private de către autorităţile publice, precum şi principiului proporţionalităţii”.

Potrivit expunerii de motive, proiectul viza “stabilirea unui cadru juridic clar, bine definit în domeniul luptei împotriva criminalităţii organizate şi în special a formelor sale grave ori cu caracter transfrontalier, precum şi a actelor de terorism”.

“Cartelele preplătite au un regim juridic diferit de cel al utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice furnizate pe bază de abonament, fapt care face dificilă identificarea utilizatorilor de cartele preplătite în cazul activităţilor efectuate pentru desfăşurarea cercetării penale ori pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea riscurilor ori ameninţărilor la adresa securităţii”, se arată în expunerea de motive a proiectului iniţiat de Guvern.

Guvernul arăta că, în prezent, piaţa de telefonie mobilă din România este dominată de clienţii de tip prepay, care reprezintă aproximativ 67% din numărul total de utilizatori ai serviciilor de comunicaţii mobile.

Sursă: www.gandul.info

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles