Fotbal international

Parlamentul statului Rio de Janeiro a salvat de la faliment primul club din cariera lui Ronaldo. L-a declarat patrimoniu istoric

22.04.2020 | 20:40
Parlamentul statului Rio de Janeiro a salvat de la faliment primul club din cariera lui Ronaldo La declarat patrimoniu istoric
ADVERTISEMENT

Parlamentul statului Rio de Janeiro a salvat de la faliment clubul Sao Cristovao e Regatas, clubul la care a început fotbalul Ronaldo, unul dintre cei mai mari jucători din istoria Braziliei.

În anul 2000 a jucat în prima divizie!

Situaţia clubului devenise una critică, urmare a numeroaselor debite pe care le avea şi echipa joacă acum într-o ligă inferioară, după ce în anul 2000 a făcut parte dintre formaţiile din prima divizie!

ADVERTISEMENT

Printr-o lege specială Parlamentul statului Rio de Janeiro a decretat clubul Sao Cristovao e Regates ca fiind patrimoniu istoric al statului şi al oraşului Rio de Janeiro.

Unicul club din lume care are o singură culoare

Sao Cristovao e Regates este un club înfiinţat în 1898. Echipa joacă pe stadionul Figueroa de Melo, construit în 1916 şi care are o capacitate de 8.000 de locuri.

ADVERTISEMENT

Clubul deţine o particularitate unică în lume. FIFA i-a aprobat să aibă drept culori oficiale o singură culoare, aceasta fiind alb, atât la tricouri, cât şi la şorturi, iar faptul că nu există culoare de deplasare obligă adversarii ca ei să fie de fiecare dată atenţi să se prezinte în echipament care să nu fie alb.

Ronaldo a jucat trei ani

Fiind situat în apropierea unei cazarme şi pentru că de-a lungul timpului mulţi dintre soldaţii care au făcut instrucţie în acea cazarmă au jucat pentru Sao Cristovao suporterii alintă jucătorii cu apelativul Cadeţii.

ADVERTISEMENT

Ronaldo a jucat aici la nivel de juniori, între 13 şi 16 ani, în perioada 1990-93. Pe atunci Sao Cristovao îl avea antrenor pe unul dintre internaţionalii de renume, campion mondial în 1970, Jairzinho.

A lucrat cu fostul mare internaţional Jairzinho

Acesta şi-a dat repede seama că are ân faţă un atacant cu talent ieşit din comun şi a lucrat foarte mult cu el, convins că va ajunge un nume mare în sportul rege, ceea ce s-a şi întâmplat.

ADVERTISEMENT

Când a împlinit vârsta de 16 ani Ronaldo a fost luat de Jairzinho, care i-a spus că a sosit momentul să plece de la Sao Cristovao şi dus la fostul său club, Cruzeiro Belo Horizonte. Unde însă nu avea să rămână decât 14 meciuri, timp în care a marcat de 12 ori, pentru că în vara lui 1994 intra în Europa, semnând cu PSV Eindhoven.

ADVERTISEMENT