Documentul pentru mineralele rare, încheiat între Ucraina și SUA, a fost, oficial, aprobat de Parlamentul ucrainean. Acest document este catalogat drept „istoric” și o „oportunitate în materie de securitate”.
Parlamentul Ucrainei a aprobat, oficial, acordul privind exploatarea resurselor naturale, semnat cu SUA după săptămâni de negocieri. Astfel, Kievul a anunțat că acest pas reprezintă și o „oportunitate în materie de securitate”.
„Securitatea trebuie să meargă mână în mână cu economia. Acesta este modul în care Statele Unite văd o bază pentru cooperare. Acesta este modul în care este construit Acordul nostru de parteneriat economic cu America – astfel încât să existe toate oportunitățile de cooperare în materie de securitate”, a scris pe pagina de X, ministrul economiei Iulia Svîrîdenko.
În anunțul făcut de Svîrîdenko s-a menționat că aceasta este recunoscătoare pentru susținere, interesul și dorința comună de a aprofunda cooperarea cu partenerul strategic, SUA. De asemenea, aceasta subliniză că președintele Volodimir Zelenski are viziuni clare asupra acestui acord.
„Președintele Volodimir Zelenski a dat sarcini absolut clare pentru acest acord — egalitatea absolută a părților și respectul pentru interesele naționale ale Ucrainei, managementul comun cu America, investiția în Ucraina, cu accent pe acordul asupra dezvoltării în viitor”, a mai adăugat aceasta.
De asemenea, documentul nu prevede garanţii de securitate, însă oferă „o ocazie de a face presiuni asupra Rusiei, pentru că acest lucru arată că Statele Unite sunt pregătite să-şi protejeze parteneriatul şi interesele. Acestea nu sunt doar sentimentele mele, sunt vorbele Casei Albe”, subliniază ea.
La începutul lunii mai, Donald Trump a anunțat că SUA au primit acces la resursele Ucrainei. Înțelegerea oferă americanilor acces la o listă de 57 de resurse naturale, inclusiv petrol, gaze naturale și metale rare. Este un document scurt, de doar 12 pagini. Trump a mai anunțat public faptul că acest acord le va aduce americanilor în jur de 350 de miliarde de dolari.