Fotbal international

Parma se scufundă, antrenorul arată cu degetul spre noii veniți. Dennis Man este vizat

16.02.2021 | 16:29
Parma se scufunda antrenorul arata cu degetul spre noii veniti Dennis Man este vizat
ADVERTISEMENT

Fără victorie de 13 etape în Serie A, Parma pare condamnată la retrogradare. După ultimul eșec, antrenorul D’Aversa a criticat iar transferurile din iarnă, între care și Dennis Man.

La Verona, Parma a înregistrat al patrulea eșec la rând și scaunul lui Roberto D’Aversa se clatină din ce în ce mai tare. Tehnicianul nu a reușit să-i integreze în echipă pe noii veniți, iar patronul american pare să-și fi pierdut răbdarea.

ADVERTISEMENT

D’Aversa se apără și continuă să susțină că transferurile pe care clubul le-a efectuat în această iarnă, nu au fost făcute la cererea lui.

Noii veniți nu cunosc Serie A, nici limba

Cea mai mare problemă a antrenorului Parmei în relația cu jucătorii noi pare să fie comunicarea. Imediat după eșecul de la Verona, Roberto D’Aversa a aruncat săgeți către proprii jucători. Și Dennis Man a fost vizat.

ADVERTISEMENT

”Nu e ușor sa le transmit determinare jucătorilor care nu cunosc Serie A și limba italiană. Sunt alți jucători care ar trebui să le insufle aceste valori pe care acest club le avea.

Nu cred în noroc sau ghinion, cred că singurul lucru care poate face diferența este determinarea. Nu este vorba de implicare, nu pot să le reproșez asta jucătorilor”, a spus D’Aversa.

ADVERTISEMENT

Man prinde minute doar pe finaluri de meci

Una dintre țintele preferate ale antrenorului Roberto D’Aversa este Dennis Man. Antrenorul nu a fost deloc mulțumit de achiziția golgheterului din Liga 1 și nu a ascuns acest lucru.

De la transferul lui la Parma, Dennis Man a prins doar 56 de minute pe teren. Nu e mai puțin adevărat că a fost introdus în toate cele trei meciuri pe care echipa lui le-a jucat de când s-a transferat în Italia.

ADVERTISEMENT

În înfrângerea de la Verona, Dennis Man a intrat pe teren în minutul 88, în locul lui Conti, și a fost aproape să-și treacă în cont o primă pasă decisivă. A centrat perfect pentru Zirkzee, dar olandezul a ratat din poziție ideală.

ADVERTISEMENT
Tags: