News

Cel mai mare partid din Israel, refuz categoric pentru George Simion: ”AUR este antisemit”

Reprezentanții Likud, cel mai mare partid din Israel, îl refuză categoric pe George Simion. Purtătorul de cuvânt al formațiunii spune că ”AUR este antisemit”.
30.01.2022 | 12:35
Cel mai mare partid din Israel refuz categoric pentru George Simion AUR este antisemit
George Simion, refuzat de cel mai mare partid din Israel: “AUR este antisemit”. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) traversează o perioadă excelentă pe plan electoral în România. Formațiunea intrată în premieră în Parlament la alegerile din decembrie 2020 a ajuns la o încredere de peste 20% în sondaje.

Între timp, AUR caută și contacte pe plan extern. Recent, s-a vorbit de faptul că partidul lui George Simion și Claudiu Târziu ar putea avea o întâlnire cu parlamentarii Likud, cel mai mare partid din Israel.

ADVERTISEMENT

Presa din acest stat, care citează declarații ale unui oficial al formațiunii, scrie că această întâlnire ar putea să nu mai aibă loc din cauza faptului că ”AUR este antisemit”.

George Simion, refuzat de cel mai mare partid din Israel: “AUR este antisemit”

Potrivit The Jerusalem Post, Eli Hazan, directorul pentru afaceri externe și purtător de cuvânt al Likud, le-a transmis sâmbătă seara tuturor parlamentarilor partidului un mesaj prin care le cere evitarea contactelor cu românii.

ADVERTISEMENT

”AUR a fost ales în parlament și crește în popularitate, în parte pentru că este anti-sistem și se opune vaccinurilor și restricțiilor. Acest partid este antisemit”, a avertizat el.

Acest mesaj a fost transmis după ce liderul AUR, George Simion, a afirmat în interviuri acordate presei din România că intenționează să se întâlnească cu reprezentanții Likud în aprilie.

ADVERTISEMENT

Hazan a mai declarat că nu are cunoștință de niciun parlamentar al partidului care să fi acceptat efectiv să se întâlnească cu AUR.

”Vă implor: Nu o faceți. Este rău pentru statul Israel, rău pentru Likud, iar comunitatea evreiască din România este foarte îngrijorată de acest anunț”, a adăugat Hazan.

ADVERTISEMENT

AUR ar fi încercat să-i contacteze pe cei de la Likud în 2020

Conform presei din Israel, conducerea AUR a încercat să îl contacteze pe Hazan după alegerile din decembrie 2020.

Purtătorul de cuvânt al Likud spune că a cerut partidului lui Simion și Târziu să îl renege pe Ion Antonescu, dar AUR nu a făcut acest lucru.

Politicile lui Antonescu au fost responsabile pentru moartea a 280.000-380.000 de evrei din România și Ucraina, potrivit Comisiei Wiesel.

Spre deosebire de alte partide, care sunt deschise la o schimbare, acest partid AUR este catastrofal”, a mai spus Hazan.

Reamintim că în debutul acestui an liderii AUR au transmis un comunicat de presă în care au afirmat că istoria Holocaustului și educația sexuală reprezintă ”teme minore” care ”au fost ridicate la rangul de materii”, în ceea ce califică a fi drept o ”acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România”. 

ADVERTISEMENT