Laura Iusein, femeie de afaceri, se află pe lista Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) pentru alegerile europarlamentare. Formațiunea politică a susținut-o pe Iusein și pentru funcția de primar al municipiului Brăila, dar Biroul Electoral Municipal i-a respins candidatura ca urmare a unor inadvertențe în listele de susținători. Au existat dubii asupra persoanelor care au întocmit listele de susținători, dat fiind că acestea au nume diferite, dar au același CNP, aceleași serii și numere ale cărților de identitate.
De asemenea, s-a constatat că susținători cu date de identificare identice se regăsesc pe liste diferite și că există un număr mare de susținători la care există coincidență de nume și prenume, ei având însă date de identificare diferite. Astfel, un număr de 698 de susținători/semnături nu au putut fi luate în calcul, din totalul celor 1940 de semnături prezentate în dosar, iar numărul de semnături rămas a fost mai mic decât numărul necesar de semnături, potrivit legii, care este 1622.
Laura Iusein a contestat în instanță respingerea candidaturii, dar nu a avut succes. Numele Laurei Iusein apare ca inculpat într-un dosar penal înregistrat pe 20 noiembrie 2018 la Tribunalul Brăila, al cărui obiect este “infracțiuni de evaziune fiscală”, conform datelor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată, parte civilă fiind Administrația județeană a finanțelor publice Brăila.
În actul de sesizare s-a consemnat că Laura Iusein, în perioada 17.03.2010 – 20.10.2011, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator statutar al unei societăți comerciale, a omis înregistrarea în evidența contabilă a acestei societăți și nu a declarat organelor fiscale, veniturile, în sumă totală de 408.294,83 lei, obținute în urma comercializării fără documente legale a unor mărfuri achiziționate anterior de la mai mulți furnizori.
Este vorba despre 54 de facturi, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind în cuantum de 7.823,07 lei, reprezentând TVA 4.853,39 lei și impozit pe profit 3.069,68 lei. În dosar se mai arată că aceeași inculpată, în perioada 15.03.2010 – 29.12.2011, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a omis înregistrarea în evidența contabilă a societății comerciale și nu a declarat organelor fiscale, veniturile în sumă totală de 235.969,17 lei, obținute în urma comercializării, fără documente legale, a unor mărfuri.
Au fost 192 de facturi, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și cauzând bugetului de stat un prejudiciu total în cuantum de 34.110,79 lei, reprezentând TVA 18.753,05 lei și impozit pe profit 15.357,74 lei. Astfel, cuantumul veniturile nedeclarate a fost de 662.262 lei, iar prejudicul total în dosar a fost de 41.933,86 lei.
Pe 17 decembrie 2020, Tribunalul Brăila a condamnat-o pe Laura Iusein la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (în legătură cu calitatea de administrator la două societăți comerciale în perioada 15.03.2010 – 29.12.2011). De asemenea, instanța a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an închisoare stabilită în sarcina inculpatei Laura Iusein prin sentinţa penală din 20.12.2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti definitivă prin neapelare la data de 10.01.2017.
Astfel, instanța a dispus condamnarea Laurei Iusein la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul, urmând ca ea să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care instanța a sporit-o cu 1/3 din cealaltă pedeapsă cu închisoarea aplicată (adică cu 4 luni închisoare). Prin urmare, Laura Iusein urma să execute pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare. Instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani.
La această decizie au formulat apel atât Laura Iusein, cât și Fiscul, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galați. Pe 23 decembrie 2021, noua instanță a schimbat decizia Judecătoriei Brăila. Aceasta a înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile privind soluționarea laturii penale, inclusiv pe cele referitoare la soluționarea antecedentelor penale ale inculpatei Iusein Laura-Mirela, precum și dispozițiile vizând soluționarea acțiunii civile. Astfel, Laura Iusein a scăpat de pedeapsa de închisoare cu suspendare. Ea a primit o amendă penală de 2.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de „evaziune fiscală”, iar instanța a pus în vedere inculpatei că, în cazul neexecutării în tot sau în parte, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se va înlocui cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
De asemenea, Laura Iusein a fost obligată la plata către Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, a sumei de 46.823 lei, reprezentând dobânzile și penalitățile de întârziere aferente debitului principal. Instanța a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpatei Iusein Laura-Mirela, până la concurența sumei totale de 46.823 lei, se arată în dosarul consultat de FANATIK.
Laura Iusein a declarat în presa brăileană, după ce și-a anunțat candidatura la primărie, că „nu pot fi cumpărată cu nimic. Am un business cu o cifră de afaceri de câteva sute de milioane de euro pe an”. Cu toate acestea, declarația de avere a Laurei Iusein este goală. Pe numele ei nu se află vreun bun, nu are bani în conturi, dar nici un venit declarat. De asemenea, nici în declarația de interese nu apare vreo informație legată de faptul că ar fi asociată în societăți comerciale.