Rafael Nadal (38 ani) a spus adio tenisului, un sport pentru care a scris o istorie greu de egalat. De-a lungul carierei sale, care s-a întins pe parcursul a două decenii, spaniolul a câștigat 22 de titluri de Grand Slam.
Nadal a cucerit 92 de titluri ATP și a repurtat peste 1000 de victorii. Bilanțul său este: 1080 succese și 227 înfrângeri. În cariera lui a câștigat 134.946.100 dolari. El a fost numărul 1 mondial timp de 209 săptămâni. Singurul trofeu care îi lipsește este Turneul Campionilor, unde a ajuns de două ori în finală (2010 și 2013).
În ultimul meci al carierei, Nadal a fost învins cu 6-4, 6-4 de Botic van de Zandschulp, după o partidă ce a ținut o oră și 51 de minute. Spania a pierdut partida cu Olanda, din Cupa Davis, iar Matadorul s-a retras în lacrimi.
Există câteva lucruri mai puțin știute despre viața și activitatea marelui campion spaniol. Pe care poate doar fanii lui cei mai apropiați le cunosc.
Prima mare victorie a lui Rafa a venit în 2001, la vârsta de 14 ani și câteva luni. El l-a învins pe fostul campion de la Wimbledon, Pat Cash, într-un meci demonstrativ. „A doua zi i-am sunat pe câțiva dintre sponsorii mei și le-am spus să investească în acest puști. Sunt sigur că și acum ei își regretă ezitările”, a povestit australianul.
Rafa este aproape dependent de ciocolată. Pentru a-i ține sub control această adicție, soția lui a ajuns să o ascundă prin casă. Rafa obișnuia să se trezească noaptea și să mănânce ciocolată. Întrebat care este ciocolata sa preferată, Nadal a răspuns că îi place ciocolata cu lapte, deoarece crede că aceasta este cea mai gustoasă.
Rafa este cunoscut drept cel mai bun stângaci din toate timpurile, dar în viața de zi cu zi este dreptaci. Acest fapt este bine cunoscut de multă lume, dar poate nu și faptul că antrenorul său, Carlos Moyà, e exact opusul: este stângaci pentru orice, cu excepția tenisului, unde a reușit să ajungă în vârf jucând cu mâna dreaptă.
În iulie 2005, Nadal a câștigat Cupa Mercedes de la Stuttgart, iar organizatorii i-au oferit un Mercedes nou-nouț. Unchiul său Toni a insistat să îl țină în garaj și să conducă în schimb o mașină mai ieftină a sponsorului pentru a rămâne modest.
Pe lângă tenis, Nadal a fost întotdeauna bun la fotbal, un sport la care a trebuit să renunțe în adolescență pentru a se concentra pe tenis. Un bun exemplu al abilităților sale cu mingea a venit într-un meci amical caritabil. El a marcat lase goluri chiar în poarta apărată de nimeni altul decât Iker Casillas.
În remarcabila carieră a lui nadal, nu totul se rezumă la meciuri, bani și titluri. De-a lungul carierei sale, spaniolul a rostit o colecție de fraze, care pot fi învățăminte de viață. Acestea sunt cele mai remarcabile afirmații ale spaniolului:
„Presiunea este un privilegiu”.
„Talentul singur nu este suficient”.
„Sportul m-a învățat mai multe despre viață decât orice altceva”.
„Scuzele nu te vor duce nicăieri”.
„Pasiunea pentru ceea ce faci este motorul succesului”.
„Respectul este baza a tot”
„Am învățat să mă bucur de suferință”
„Pierderea nu este dușmanul meu… teama de a pierde este dușmanul meu”.
„Joc fiecare punct ca și cum viața mea ar depinde de el”.
„Nu încetez niciodată să lupt”