Patriarhia Română a transmis, sâmbătă, un mesaj de pace și de unitate, atrăgând atenția că unele partide politice vor să se folosească de parohii pentru mobilizarea credincioșilor să iasă la protest în urma deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale.
Patriarhia Română a atras atenția, sâmbătă, într-un mesaj, că reprezentanții unor partide politice vor merge, duminică, în ziua în care era programat turul doi al alegerilor prezidențiale, pentru a-i mobiliza pe credincioși să iasă și să protesteze împotriva Curții Constituționale, după ce aceasta a anulat scrutinul prezidențial și a dispus refacerea în totalitate a procesului electoral. „Biserica promovează pacea şi unitatea, nu protestele şi dezbinarea”, a transmis Patriarhia Română.
„Pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice, s-a stabilit ca aceştia să meargă mâine, duminică, 8 decembrie 2024, în parohii, pentru mobilizarea credincioşilor, în vederea organizării unor proteste şi mişcări de stradă împotriva Curţii Constituţionale a României şi a altor instituţii ale statului român”, se arată în comunicatul Patriarhiei Române.
Totodată, Patriarhia atrage atenția în continuare că preoții, călugării și credincioșii nu trebuie să se lase antrenați în astfel de acțiuni care contravin legii. Comunicatul precizează că aceste instigări la proteste pot atrage consecințe negative asupra tuturor, deopotrivă clerici și credincioși.
„În acest context, adresăm un îndemn către parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureştilor, precum şi către parohiile şi mănăstirile din celelalte eparhii ca preoţii, monahii şi credincioşii să nu se implice şi să nu participe la astfel de acţiuni contrare atât legii, cât şi păcii sociale.
Astfel de instigări pot avea consecinţe negative, atât asupra clericilor, cât şi asupra credincioşilor”, potrivit comunicatului, care mai transmite: „Reamintim că Biserica promovează rugăciunea şi pacea sufletească pentru binele societăţii”, mai arată sursa citată.
Anunțul de vineri al CCR, potrivit căruia anulează întregul proces electoral pentru alegerea președintelui României, cu două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a provocat un șoc într-o țară afectată de tensiuni politice în creștere.
Călin Georgescu, candidatul care a ieșit învingător în primul tur al alegerilor prezidențiale, a profitat de ocazie pentru a se prezenta ca o victimă a sistemului, precizând și că va merge, duminică, la votul pentru turul al doilea, în ciuda deciziei CCR. „Cei nouă judecători ai Curții Constituționale nu își pot impune autoritatea asupra voinței a 9 milioane de români care au votat”, a declarat el după anularea alegerilor.
„Ne confruntăm cu un dezechilibru al celor trei puteri ale statului. Poporul român este suveran și nimeni nu mă poate opri, pentru că eu sunt reprezentantul lui. Scriu o pagină de istorie pe care sistemul actual nu o va putea șterge. Este pur și simplu o lovitură de stat organizată. Democrația noastră este în pericol”, a declarat Georgescu.