News

Patrick Petre vrea să se retragă! Terminat la doar 21 de ani?!

16.06.2018 | 18:07
Patrick Petre vrea sa se retraga Terminat la doar 21 de ani

Patrick Petre vrea să se retragă! La doar 21 de ani! A fost dus de tatăl său la fotbal de la 6 ani, evident la Dinamo, unde Florentin Petre a cunoscut mari satisfacții profesionale 11 ani, în perioada 1995-2006. Pe 12 februarie 2014, la 16 ani, Patrick a debutat ca mijlocaș dreapta în echipa a doua a lui Dinamo, într-un amical cu CS Tunari. A reușit o dublă care a dus la victoria „câinilor mici” cu 2-1. Trei zile mai târziu, era convocat pentru prima dată la echipa mare de antrenorul Flavius Stoican, pentru un meci amical cu Progresul Cernica. A debutat în prima echipă în minutul 77, înlocuindu-l pe Dorin Rotariu. După câteva minute, schimbarea căpitanului de atunci, Dragoș Grigore, consemna predarea banderolei către fiul lui Florentin Petre, într-un gest simbolic.

Într-un meci oficial Patrick Petre a debutat la prima echipă a „câinilor” chiar într-un derby cu Steaua, pe 31 octombrie 2014, același Flavius Stoican trimițându-l pe teren în minutul 88 al partidei, în locul lui Valentin Lazăr, la 3-0 pentru Steaua. Avea 17 ani, 5 luni și 22 de zile și reușea un debut oficial mai rapid decât tatăl său, care a debutat în 1994 la vârsta de 18 ani.

Patrick Petre vrea să se retragă! Terminat la doar 21 de ani?! După ce a debutat în Liga 1 la 17 ani și jumătate ca o mare speranță...
Patrick Petre vrea să se retragă! Terminat la doar 21 de ani?! După ce a debutat în Liga 1 la 17 ani și jumătate ca o mare speranță…

La o săptămână Patrick înscria și primul său gol în Liga I, într-un meci de acasă împotriva Viitorului. În minutul 88, la scorul de 3-1 pentru „copii” lui Gică Hagi, a primit o pasă în careu și a reușit să înscrie cu o execuție superbă: șut din întoarcere, sub bară.

A dat gol și marei rivale FCSB, în al doilea meci al semifinalelor Cupei Ligii din primăvara lui 2017, era 1 martie și Cosmin Contra îl trimitea pe teren în locul lui Oliva în minutul 72, la scorul de 1-1. Peste numai două minute înscria golul de 2-1 pentru „câini” dintr-o centrare a lui Romera, mai mult, în minutul 83 scotea penaliul din care Hanca stabilea scorul final, 3-1. Dinamo se califica în finală (în tur învinsese și mai clar, cu 4-1) și câștiga singurul trofeu din ultimii 6 ani…

Patrick Petre vrea să se retragă. Parcă a uitat bucuria de a da gol marei rivale FCSB...
Patrick Petre vrea să se retragă. Parcă a uitat bucuria de a da gol marei rivale FCSB…

Patrick Petre vrea să se retragă! Terminat la doar 21 de ani?!

Patrick împlinit doar 21 de ani pe 9 mai și este foarte dezamăgit de parcursul carierei sale. Fiul lui Florentin Petre n-a mai jucat de la începutul lui aprilie, când, accidentat la genunchi, și-a reziliat contractul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, unde era împrumutat de la Dinamo. Urma să revină la echipa din Șoseaua „Ștefan cel Mare”, la fel ca mai mulți alți jucători împrumutați (Iustin Popescu, Denis Ciobotariu, Mihai Neicuțescu, Andrei Târcoveanu, Raul Negotei, Vlad Vladuț), dar i-ar fi spus tatălui său că vrea să ia o pauză de fotbal, care s-ar putea să fie definitivă!

Patrick Petre vrea să se retragă! Terminat la doar 21 de ani?! Ar fi o mare dezamăgire pentru tatăl său, Florentin Petre
Patrick Petre vrea să se retragă! Terminat la doar 21 de ani?! Ar fi o mare dezamăgire pentru tatăl său, Florentin Petre

Iubește cazinourile și țigările mai mult decât golul

Așa cum consemna FANATIK.RO încă din februarie 2015, Patrick Petre a „dezvoltat” o mare pasiune pentru activități extrasportive opuse unui bun exemplu de sportiv model. Jocurile de noroc, țigările și alcoolul i-a devenit cei mai buni prieteni și i-au cam îndepărtat pe toți ceilalți din jurul său. Nopțile pierdute și antrenamentele pe sponci au dus, de altfel, la pierderea locului din lotul dinamovist, cedarea sa, sub formă de împrumut, la Sepsi Sfântu Gheorghe în iunie 2017 fiind consecința vieții sale „civile” dezordonate. „Chiar eu am vrut să-l dau afară de la Dinamo, nu mi-a plăcut cum s-a comportat în momentul în care a ieșit pe porțile stadionului. Nu poți să faci așa ceva când știi cine ești și când toată lumea este cu ochii pe tine”, spunea atunci chiar tatăl său, Florentin Petre.

„Nu știu ce s-a întâmplat la Sepsi cu Patrick Petre, e un jucător cu calitate, dar nu reușește să se integreze și să aibă continuitate. Este jucătorul lui Dinamo, dar asta nu certifică și că va fi de acum la Dinamo, are multe de arătat, a rămas dator mult fotbalului și fanilor dinamoviști” – Florin Bratu

1 gol si 3 pase decisive a reușit Patrick Petre la Sepsi Sfântu Gheorghe