Cristi Chivu este pe primul loc în Serie A cu Inter Milano și astfel a ajuns în centrul atenției la nivelul întregului fotbal internațional. Cel mai recent, Patrick Vieira, fostul antrenor de la Genoa lui Dan Șucu și o legendă a lui Arsenal și a Franței, a vorbit despre tehnicianul român în momentul în care a fost întrebat despre șansele lui Michael Carrick la Manchester United.
Fostul mijlocaș face deja senzație pe „Old Trafford” în condițiile în care, asemenea lui Chivu, nu avea experiență la nivel înalt în atunci când, recent, a fost numit pe banca „diavolilor roșii” în locul lui Ruben Amorim. De atunci însă, United a învins marea rivală Manchester City și a câștigat și pe terenul lui Arsenal, scor 3-2.
Cu toate acestea, există în continuare anumite voci în fotbalul englez care susțin că lui Carrick îi va fi foarte greu în continuare să mențină acest ritm, bineînțeles prin prisma lipsei sale de experiență. Doar că Vieira nu se înscrie pe această listă. Întrebat în legătură cu această chestiune în direct la Sky Sports după meciul de pe „Emirates”, el a apreciat că numirea unui antrenor tânăr poate fi de bun augur chiar și la o echipă de top din Europa și a dat în acest sens chiar exemplul lui Cristi Chivu la Inter.
„Da, cred că și antrenorii tineri, fără o anumită experiență, merită o șansă. Îl vedem la Inter Milano pe Cristian Chivu. Este pe primul loc în Serie A. Face o treabă bună, cred că va câștiga campionatul. Deci cred că un antrenor tânăr poate avea succes și la un club ca Manchester United”, a spus Patrick Vieira.
Așadar, francezul se poziționează în opoziție față de Jose Mourinho vizavi de această discuție. Recent, „The Special One” a spus că nu înțelege pe ce criterii ajung anumiți antrenori tineri la cluburi foarte mari din Europa, iar presa din Italia a speculat că portughezul s-ar fi referit inclusiv la Chivu:
„Când AC Milan l-a numit pe Max Allegri, Juventus pe Luciano Spalletti sau AS Roma pe Gasperini, pentru mine nu au fost deloc surprize. Pentru mine singurele surprize sunt atunci când tehnicienii fără un nume în spate au oportunitatea de a antrena cele mai bune echipe din lume. Astea sunt surprizele adevărate pentru mine”.