Nelu Varga, patronul CFR-ului a luat o decizie drastică în ceea ce priveşte clubul! Omul cu banii din Gruia a decis să nu mai investească nici măcar un leu la Cluj. Clubul este obligat, în acest fel, să se autofinanțeze pentru perioada următoare, aşa cum FANATIK a anunţat încă din luna noiembrie. O singură plată vrea să mai facă Varga înainte să pună în aplicare noua regulă – se va achita de datorii în fața jucătorilor. Cinci sute de mii de euro trebuie să le dea finanțatorul fotbaliștilor pentru prestațiile din sezonul trecut.
Nu se opresc aici însă grijile echipei. Astfel, clubul ar avea nevoie de 3 milioane de euro, bani pe care oamenii din conducere sunt obligați să-i găsească într-un timp destul de scurt. Suma ar putea fi acoperită dintr-o singură mișcare. Mai multe cluburi importante din străinătate se interesează de George Țucudean. Atacantul ar putea ajunge în Ligue 1, acolo unde este dorit de Olympique Lyon. Nu mai puțin de șase milioane de euro oferă gruparea franceză pentru vârful CFR-ului. Șefii din Gruia negoziază de zor și speră să scoată o sumă cât mai mare pentru a-și asigura viitorul până în momentul în care Nelu Varga va reveni la sentimente mai bune față de campioana Ligii 1 Betano.
Astfel, victoria de pe Național Arena cu FCSB ar putea fi ultimul meci al lui Țucudean la CFR. FANATIK a scris, în premieră, și numele înlocuitorului. Daniel Stanciu, directorul sportiv al ardelenilor, l-ar putea aduce la Cluj pe Athanasios Papazoglou, un atacant grec de 30 de ani de la Hapoel Haifa, coechipier cu românul Gabi Tamaș. Papazoglou nu s-a adaptat la Haifa, unde a ajuns după ce a terminat contractul cu belgienii de la Kortrijk. Mai mult de atât, sunt șanse foarte mari ca Athanasios Papazoglou să își încheie pe cale amiabilă contractul ceea ce ar însemna că CFR-ul trebuie să se înțeleagă numai cu jucătorul.