Sport

Patronul lui Sepsi, reacție categorică după acuzele lui Gică Hagi: „Unii jucători te mai și refuză!”

Laszlo Dioszegi, patronul clubului Sepsi Sfântu Gheorghe, a avut o reacție categorică la adresa lui Gică Hagi, după acuzele pe care acesta le-a adus echipei sale.
25.01.2022 | 15:29
Patronul lui Sepsi reactie categorica dupa acuzele lui Gica Hagi Unii jucatori te mai si refuza
ADVERTISEMENT

La finalul partidei Farul Constanța – FC U Craiova, 3-2, Gică Hagi a vorbit în termeni duri despre cei de la Sepsi, deoarece formația covăsneană l-ar fi „furat” pe fundașul Mihai Bălașa, care se afla în negocieri avansate cu echipa sa.

Sepsi Sfântu Gheorghe l-a transferat pe Mihai Bălașa de la Universitatea Craiova, în schimbul sumei de 50.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Patronul lui Sepsi, reacție categorică după acuzele lui Gică Hagi

Laszlo Dioszegi susține că acuzele lui Gică Hagi sunt nefondate. În plus, acesta spune că nu a știut de oferta celor de la Farul Constanța pentru Mihai Bălașa.

„Gică Hagi greşeste mult de tot, iar dânsul nu înţelege că deşi te cheamă marele Gică Hagi, totuşi unii jucători te şi mai refuză.

ADVERTISEMENT

Nu am ştiut sub nicio formă că Mihai Balaşa are ofertă sau i-a dat cuvântul domnului Hagi să meargă la Farul. Noi ne aflăm în negocieri pentru Bălaşa încă de acum o lună. Dar la început nu ne-am înţeles cu Craiova.

Domnul Rotaru ne ceruse o sumă pe care noi nu puteam să o dăm. Am intrat în negocieri cu un alt fundaş, dar nu ne-am înţeles nici cu el.

ADVERTISEMENT

Într-un final, domnul Rotaru şi-a redus pretenţiile şi am bătut palma pentru Bălaşa. Tranzacţia s-a făcut pentru 50 de mii de euro. 25 de mii îi plătim acum şi 25 de mii de euro îi vom achita la vară.

Noi nu l-am pus pe Mitrea să îl sune niciodată pe Larie, deoarece nu l-am vrut. Gică Hagi greşeşte mult cu aceste acuze.

ADVERTISEMENT

Poate că Mitrea l-a sunat, nu îi controlez telefonul, dar nu l-am pus noi niciodată.

Noi nu i-am acuzat deloc pe cei de la Voluntari, ci doar pe Budescu. În schimb, vedem că domnul Hagi ne acuză pe noi, cei de la Sepsi, nu e frumos”, a declarat Laszlo Dioszegi, pentru ProSport.

Mihai Bălașa (27 de ani) este un produs al Academiei Hagi. Acesta a evoluat timp de un sezon pentru FC Viitorul, în perioada 2012-2013.

ADVERTISEMENT