ADVERTISEMENT
Fotbal international

Patronul Parmei, anunț încurajator despre Dennis Man și Valentin Mihăilă: „Ei sunt prezentul și viitorul”

Autor: Cosmin Crăciun | 13.02.2021 | 18:08
Patronul Parmei, anunț încurajator despre Dennis Man și Valentin Mihăilă: „Ei sunt prezentul și viitorul”
Patronul Parmei, anunț încurajator despre Dennis Man și Valentin Mihăilă: „Ei sunt prezentul și viitorul” Sursă foto: parmacalcio1913.com

Aducerile lui Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma au fost privite cu suspiciune de fanii italieni, dar și de presa din Peninsulă, însă patronul Kyle Krause are încredere în cei doi români.

ADVERTISEMENT

Transferurile celor doi o vor costa, în total, peste 20 de milioane de euro pe Parma, iar unii fani sunt îngrijorați că mutările ar putea produce probleme financiare, mai ales dacă echipa nu se va salva de la retrogradare.

Kyle Krause este, însă, cât se poate de optimist că lucrurile vor merge bine pentru ceoi doi fotbaliști și a anunțat că se bazează pe ei inclusiv pentru viitorul echipei gialoblu.

ADVERTISEMENT

Patronul Parmei, anunț încurajator despre Dennis Man și Valentin Mihăilă

Plecat din Liga 1 din postura de golgheter la zi al campionatului, Dennis Man nu a impresionat la primele partide jucate în Serie A pentru Parma. Românul a fost criticat de presa din Italia, mai ales după înfrângerea scor 0-3 înregistrată contra celor de la Bologna.

Nici lui Valentin Mihăilă nu îi merge prea bine, mai ales că fostul mijlocaș de la Universitatea Craiova a fost mai mult accidentat din octombrie 2020, atunci când a semnat cu trupa de pe Ennio Tardini.

ADVERTISEMENT

În condițiile în care echipa este amenințată de retrogradare și salvarea pare să fie o misiune extrem de dificlă, antrenorul Roberto D’Aversa și-a exprimat și el îngrijorarea cu privire la lipsa de pregătire și de experiență a jucătorilor aduși la club în ultima vreme.

Cu toate acestea, patronul Kyle Krause a declarat că situația a fost clarificată inclusiv cu tehnicianul trupei gialoblu, iar toate semnalele indică un viitor strălucit pentru cei doi tineri fotbaliști români.

ADVERTISEMENT

„Cred că D’Aversa a răbufnit după meciul cu Napoli din cauza pasiunii pe care o simte pentru echipă. Aici sunt oameni pasionași, dedicați. Uneori, e nevoie de o astfel de reacțiela cald, pentru a mai scăpa de presiune.

Am vorbit și cu antrenorul în urmă cu câteva zile despre ce are nevoie la echipă. Eu zic că am făcut transferuri care îi asigură un lot numeros”, a declarat Krause potrivit Parmalive.

ADVERTISEMENT

De asemenea, patornul Parmei a anunțat că se bazează pe Valentin Mihăilă și Dennis Man și pentru viitorul clubului, fiind convins că gruparea pe care o conduce nu va retrograda în Serie B la capătul acestui sezon.

„Avem o bază de jucători cu experiență și am transferat mulți tineri foarte talentați. Aceasta este, de fapt, cheia. Jucătorii aduși sunt talentați. Vârsta lor nu este atât de relevantă. Cei pe care i-am adus nu ne vor ajuta doar în prezent, ci mai ales în viitor.

ADVERTISEMENT

Nici nu iau în calcul ca cei pe care i-am adus la echipă să nu fie valoroși. Ei vor pune umărul la lupta noastră pentru salvarea de la retrogradare, luptă pe care o vom purta până la capăt. Potențialul există, iar talentul e acolo, sigur ne vom salva”, a mai spus Krause.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!