News

Patru zile de cod portocaliu de inundații în mai multe județe din România

09.02.2021 | 14:17
Patru zile de cod portocaliu de inundatii in mai multe judete din Romania
ADVERTISEMENT

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a transmis mai multe avertizări privind creșterea cotelor de apă pe mai multe râuri și bazine hidrografice din țară, fiind vizate 21 de bazine hidrografice.

Hidrologii anunță scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, inclusiv viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale.

ADVERTISEMENT

De asemenea sunt posibile creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare.

Cod portocaliu de inundații în România

Bazinele hidrografice vizate sunt: Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Ier, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Jiu, Olt și Bistriţa (afluent al Siretului), conform pressalert.ro.

ADVERTISEMENT

De marți, 9 februarie, ora 12:00 până vineri 12 februarie, ora 12:00 , va fi cod galben de pe râuri în județele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Olt, Argeş, Suceava şi Neamţ.

Codul portocaliu este emis pentru intervalul marți, ora 12:00 – vineri ora 12:00, pe râul Tur – sector aval Ac, dar și pe Călinești (sector ȋndiguit – judeţul Satu Mare) şi pe râul Crasna – sector aval S.H. Craidorolţ (sector ȋndiguit – judeţul Satu Mare).

ADVERTISEMENT

Un alt cod portocaliu va viza de marți, ora 20:00, până joi, 11 februarie, ora 18:00, râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur – bazin amonte Ac. Călineşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Călineşti (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Arieş – bazin amonte S.H. Baia de Arieş (judeţul Alba).

Este de așteptat ca fenomenele hidrologice periculoase să se producă cu intensitate mai mare în intervalul miercuri, 9 februarie, ora 22:00 – joi, 11 februarie, ora 12:00, pe râuri din județele Maramureș, Bistrița Năsăud, Bihor și Alba.

ADVERTISEMENT
Tags: