Fotbal intern

Paul Anton, surprins de plecarea lui Gigi Mulțescu: „Cum adică și-a dat demisia?!”

13.04.2021 | 21:44
Paul Anton surprins de plecarea lui Gigi Multescu Cum adica sia dat demisia
ADVERTISEMENT

Paul Anton a fost surprins când a aflat de demisia lui Gigi Mulțescu de la finalul meciului cu Astra Giurgiu, mijlocașul lui Dinamo a recunoscut că nu știa nimic despre decizia pe care tehnicianul avea să o ia la finalul disputei din Cupa României.

Gigi Mulțescu a recunoscut la interviul după meci că nu a vorbit deloc cu jucătorii despre ce intenționa să facă, însă decizia lui fusese luată după partida din campionat cu Academica Clinceni, așa cum a anunțat FANATIK în exclusivitate.

ADVERTISEMENT

Paul Anton numește perioada prin care trece Dinamo drept „confuză”, dar mijlocașul consideră că echipa sa are suficientă putere pentru a întoarce scorul în retur.

Paul Anton a fost surprins de demisia lui Gigi Mulțescu de la Dinamo

Paul Anton a fost surprins când a aflat că Gigi Mulțescu și-a dat demisia de la Dinamo imediat după meciul cu Astra Giurgiu din Cupa României: Cum adică și-a dat demisia? M-ați luat prin surprindere, nu s-a discutat tema asta în vestiar.  Nu s-a pus problema, dânsul a fost antrenorul nostru, încă e antrenor

ADVERTISEMENT

Eu vreau să vorbesc despre ce s-a intamplat în seara asta, am luat un gol pe început, lipsă de concentrare, apoi nu am fost suficienți de lucizi încât să reușim să înscriem, dar cred a avem forța să întoarcem rezultatul”.

„E o perioada grea, confuză, dar sperăm că la final să încheiem cu bine, să ne salvam. Nu îmi e frică de absolut nimic, văd cum se muncește, trebuie să reușim să obținem prima victorie. 

ADVERTISEMENT

Vă rog să nu mă întrebați de antrenor, abia am auzit de domnul Mulțescu”, a spus Paul Anton la finalul meciului.

Gigi Mulțescu, ferm: „Mă opresc aici!”

Gigi Mulțescu a fost ferm în declarațiile de la finalul meciului, în care și-a anunțat demisia de la Dinamo: A fost un joc tacticizat, ambele echipele au încercat să prinde un pole-position, să prindă controlul asupra mijlocului terenului și să prindă adversarul pe contre.

ADVERTISEMENT

Din păcate, ei au reușit asta, am greșit și noi, a fost și o greșeală de portar, dar cu mai multă ambiție și îndemânare puteam marca. Jocul poate fi învins.

Nu mă întrebați de meciul de vineri, eu îmi depun demisia. De mâine, nu voi mai fi antrenor. Nu am anunțat jucătorii, nu am vrut să provoc valuri, de-asta mi-am retras demisia de când o anunțasem de la ultimul meci. Nu mai există șanse să mă răzgândesc”.

ADVERTISEMENT