Paul Ipate a fost jignit în mediul online și le-a arătat și urmăritorilor ce mesaj a primit de la un internaut. Jojo a reacționat imediat la postarea partenerului ei de viață.
Partenerul de viață al lui Jojo a primit mesaje jignitoare din partea unui individ pe rețelele sociale. Actorul nu înțelege persoanele care îi scriu astfel de mesaje fără să îl cunoască în realitate și se amuză pe seama acestora.
Fostul concurent de la Asia Express a dezvăluit o parte dintre aceste mesaje. Un internaut l-a criticat pentru aspectul său fizic, spunându-i și că joacă rolurile “ciudat”.
Amuzat de mesajul primit, actorul i-a cerut utilizatorului respectiv să-i spună în ce roluri i s-a părut astfel.
“Să mă ierți, cred că nevastă-ta nu putea găsi vreodată alt bărbat mai urât ca tine între actori!
Am observat că, în general, jucați roluri compatibile cu fizionomia, cu felul cum arătați… Arăți ciudat, joci roluri de ciudat.”, este unul dintre mesajele primite de Paul Ipate pe Facebook.
Actorul a reacționat la mesajul primit, fiind amuzat de faptul că cel care l-a trimis nu s-a putut hotărî asupra adresării la persoana a doua singular sau plural.
“Cel mai tare la mesajul ăsta e faptul că nu te poți hotărî dacă să mă iei la per-tu sau să-mi vorbești respectuos, la persoana a doua plural. Așa că te iert.”, a scris Paul Ipate.
Însă internautul respectiv nu s-a oprit aici cu jignirile și i-a adresat lui Paul Ipate apelativul “maimuțel”, despre care actorul a spus că îi place și că îl va păstra.
Așa cum era de așteptat, Jojo a sărit în apărarea partenerului ei. Vedeta i-a compus un poem celui care l-a jignit pe Paul Ipate pe rețelele sociale.
Bărbatul care l-a jignit pe Paul Ipate postează versuri compuse de el în mediul online, motiv pentru care Jojo, pe numele real Cătălina Grama, i-a răspuns în aceeași notă.
“Nesimțire cu de toate/ Noi le acceptam pe toate/ Că doar este libertate/ Și-uite așa-zisul poet/ Neavând nimic concret/ De transmis sau comentat/ În mocirlă s-a băgat/ Scuturați-vă condeiul de noroi/ Căci e păcat…/ Pentr-un om așa școlit/ Să arunce cu r***t/ Și lăsați ca bunătatea/ În toate să vă cuprindă…/ Și-nainte de-orice comment/ Mai uitați-vă-n oglindă!
Semnat: Soția unui ‘maimuțel’”, este o parte a poeziei compuse de actriță.
Sute de fani au reacționat la postarea lui Paul Ipate și au fost alături de el după ce a primit mesajul jignitor.
Actorul a fost surprins de numărul mare de reacții pe care le-a adunat la postarea sa. Paul Ipate a ținut să le mulțumească urmăritorilor pentru toată susținerea acordată.