Sentința francezului de 31 de ani a fost redusă de TAS de la 4 ani la 18 luni. În urma perioadei grele, Paul Pogba a oferit primul interviu în care a discutat despre suspendarea pentru dopaj și a dezvăluit care este obiectivul lui fotbalistic.
Paul Pogba a explicat în primul său interviu după reducerea suspendării de dopaj că ar fi fost dispus să accepte cele 12 luni de pedeapsă, fiind perioada minimă. Motivul ține de faptul că suplimentul în cauză a fost oferit de un doctor profesionist și că el nu a mai verificat conținutul. Astfel, a recunoscut că are o parte din vină pentru acest lucru, dar nu merită o pedeapsă mai mare de 12 luni și în niciun caz nu una de 4 ani.
În cadrul interviului acordat pentru Sky Sports News, Pogba a vorbit despre perioada dificilă prin care a trecut și despre faptul că familia și credința l-au ajutat cel mai mult mental.
Totodată, campionul mondial cu Franța în 2018 își dorește să revină pe teren, alături de Juventus în primă fază, iar apoi va încerca să își recapete forma și să revină la echipa națională.
“(Ai cerut ca suspendarea ta să fie redusă la 12 luni de la 4 ani. Asta înseamnă că îți asumi responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat?) Da, cu siguranță că accept. Asta înseamnă că accept această responsabilitate, pentru că am luat acel supliment.
Pentru că eu nu am verificat și eu suplimentul venit de la un profesionist care mi l-a recomandat. Dar dacă trebuie să fiu pedepsit pentru asta, sunt de acord cu asta. Însă, nu văd de ce ar trebui să fie 4 ani. Dar accept cele 12 luni (n.r. pedeapsa minimă). Oamenii ar trebui să primească adevărul și ceea ce au spus cei de la TAS în document. Este totul acolo.
Suplimentul nu avea legătură cu o accidentare sau cu performanța. Asta e sigur. Se poate vedea în acel document totul. Este doar un supliment pe care îl poate lua oricine de la farmacie. În cazul meu a fost diferit, pentru că mi-a fost oferit de un doctor profesionist. Suplimentul mă ajuta într-un mod normal, nu era ceva foarte neobișnuit.
În documentul dat de TAS explicația este cea corectă și acolo puteți vedea tot ce este nevoie. Așa puteți să vă dați seama de ce au redus sentința. TAS. a văzut care este adevărul și și-au dat seama că nu merit cei 4 ani.
“Oamenii mă știu și știu că nu am luat acel supliment intenționat. Sunt o persoană onestă și aș fi spus adevărul dacă știam totul de la bun început. Dar nu este cazul. Nu sunt un trișor, iubesc acest sport, iubesc jocul și niciodată nu aș trișa. Prefer să câștig corect și oamenii știu asta. Nu știu să pierd și nu sunt un trișor”, a declarat Paul Pogba în prima parte a interviului.
“La început când am aflat rezultatul de dopaj am luat totul de la capăt și m-am gândit dacă am mâncat ceva sau dacă am luat ceva anume. Mă tot gândeam și nu îmi dădeam seama. Este mult ce s-a întâmplat. Am vorbit cu Dumnezeu și I-am cerut ajutorul. În acel moment, El era singurul care mă putea ajuta. Nimeni altcineva.
Mental am fost sprijinit de prieteni, de familie, de soție. Am petrecut mai mult timp cu soția și alături de copiii mei față de cum eram eu obișnuit. Asta a fost un lucru bun. Să fiu acasă, să fiu un tată mai implicat și să îi văd cum cresc în fiecare zi. Asta m-a ajutat și mi-a plăcut. Au fost și zile în care mă simțeam rău, pentru că îmi doream să nu se întâmple.
Dar asta m-a ajutat să cresc și să me dezvolt ca om în viață. Acum văd lucrurile diferit. M-am gândit în această perioadă că drumul meu în fotbal s-a terminat, cariera era gata.
Dar imediat cum asta îmi venea în minte, aruncam acest gând, pentru că nu îmi doream să mă gândesc la așa ceva. Soția mea mi-a zis: ‘O să treci prin asta și o să joc din nou’.
M-a ajutat mult și m-a motivat. Familia m-a ajutat foarte mult mental, la fel și credința în Dumnezeu. Astea mi-au ținut mintea pozitivă. În momentele astea trebuie să ai o energie bună și să fii aproape de familie”, a spus francezul, conform sursei citate.
“Îmi doresc să fiu din nou pe teren. Pe orice teren la început, iar acest lucru va fi la Juventus cu siguranță. O să încep să mă antrenez cu ceilalți colegi. O să încerc să mă adaptez repede. Dar mă axez pe a mă întoarce la antrenamente și să fiu din nou în formă.
Vreau să revin pe teren și să fac ce îmi place. Sunt încă sub contract cu Juventus și o să văd ce viziune au și ei. Dar eu vreau să revin la antrenamente și să demonstrez că sunt fotbalist. Un nou Paul Pogba, dar cu aceleași calități. Sunt pregătit și doar la asta mă gândesc.
M-am antrenat mult timp de unul singur, dar nu știu acum când o să revin la forma fizică necesară. Știu că nu sunt foarte departe, dar o să aflu exact când am să revin la antrenamente. Doar îmi doresc să fiu pregătit și să joc.
Eu sper că pot să revin la cel mai înalt nivel. Nu vreau să pierd nivelul la care eram și vreau să fiu la fel sau mai bun. Am mai multă foame, sunt mai motivat și voi aprecia mult mai mult jocul care mi-a fost luat de lângă mine. Mi-am dat seama cât este de important pentru mine. O să am mai multă determinare și motivație să fiu pe teren și să joc până la finalul carierei.
Sper să revin la naționala Franței. Asta este în mintea mea și trebuie să fiu gata pentru asta. Sunt jucători care merită să fie acolo și trebuie să îmi câștig iar locul la națională. Sunt gata să lupt pentru asta. Trebuie!”, a încheiat Pogba în cadrul interviului pentru Sky Sports News.