În primăvara anului trecut se auzea că se îndreaptă spre altar, însă Paula Badosa și Stefanos Tsitsipas s-au separat. La un an de la despărțirea neașteptată tensimena a spus adevărul despre relația cu grecul, fost număr 3 ATP.
Paula Badosa (28 ani) a reacționat la scurtă vreme după ce Yulia Salnikova, mama fostului iubit, a vorbit despre povestea de iubire trăită cu Stefanos Tsitsipas (27 ani). Femeia a făcut o afirmație șocantă, dezvăluind care a fost rolul pe care l-a jucat frumoasa blondină în viața jucătorului de tenis de origine greacă.
Tenismena s-a săturat să fie în centrul atenției din cauza legăturii sentimentale care a durat aproape 2 ani. A dat cărțile pe față, precizând că a fost o relație toxică și că totul va ieși la iveală la un moment dat. În plus, a luat decizia să nu mai rostească deloc numele fostului partener de viață care are o nouă iubită în prezent.
Cu toate acestea, a dorit să explice că nu a fost o despărțire ușoară. Și-a pus amprenta asupra sa pentru că a avut o perioadă tensionată și grea, mai ales că a coborât enorm în clasamentul WTA. E conștientă că locul său nu este aici, dovadă că luptă din greu pentru a depăși clipele grele și accidentările ce au ținut-o departe de teren.
„Au fost foarte multe. Am spus-o deja, iar alte jucătoare au confirmat acest lucru, pentru că, până la urmă, când faci parte din circuit, toată lumea se cunoaște. Nu vreau să mai vorbesc despre asta și nici să dau alte explicații. Totul iese la iveală de la sine”, a mărturisit Paula Badosa, într-un interviu pentru Marca.
„Voiam pur și simplu să explic, ca persoană, ca femeie… Nu au fost doar accidentări (n.r. care au dus la căderea în clasament), au existat și alte lucruri în spatele lor, de care am suferit timp de un an, atât eu, cât și cei din jurul meu. A fost foarte greu. Iar faptul că am reușit să mă simt din nou bine mi-a dat puterea să povestesc prin ce am trecut.
Mulți oameni au putut să empatizeze cu această poveste. Este o persoană pe care nu o voi mai numi. Am caracterul meu. Am lăsat totul în urmă, am închis un capitol și mă simt mai liberă. Ce vreau este să trec mai departe și să nu mai vorbesc despre acei oameni”, a mai spus Paula Badosa.
În altă ordine de idei, separarea de Stefanos Tsitsipas s-a produs în timpul turneului de la Wimbledon. Ambii au pierdut în primul tur. Apoi, cei doi au încetat să se mai urmărească pe Instagram, înainte de a şterge orice urmă a relaţiei. Astfel, fanii din lumea întreagă și-au dat seama că au luat-o pe drumuri separate.
În momentul de față, jucătoarea spaniolă se concentrează pe cariera sa. În schimb, a recunoscut că este pasionată și de un alt sport. Fotbalul face parte din existența sa încă din copilărie. Recent, a dezvăluit cu ce echipă de fotbal ține, subliniind că și-a trădat familia care are o altă preferată în clasamentul internațional.