Life

Paula Chirilă, probleme de sănătate în plină pandemie de coronavirus! Ce a pățit actrița: „A fost absolut sinistru”

21.05.2020 | 15:26
Paula Chirila probleme de sanatate in plina pandemie de coronavirus Ce a patit actrita A fost absolut sinistru
Paula Chirilă a avut probleme cu spatele în plină pandemie de coronavirus. Sursa foto: Captură TV
ADVERTISEMENT

Chiar dacă se află de ceva vreme în izolare din cauza răspândirii tot mai agresive a cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus, Paula Chirilă are grijă să nu se plictisească nicio clipă. Îndrăgita actriță și prezentatoare TV și-a pus în gând să profite de această pauză forțată pentru a da locuinței sale un aer nou, mai proaspăt, așa că s-a apucat imediat de treabă.

Paula Chirilă, probleme cu spatele în izolare. De ce nu a mers la spital

Cu timpul, spatele a început să se resimtă, provocându-i vedetei dureri din ce în ce mai greu de suportat. Într-un interviu acordat recent, aceasta a dezvăluit că a ajuns să nu se mai poată ridica din pat. Având în vedere contextul actual, i-a fost teamă să meargă la spital, așa că a încercat să se trateze de acasă, cu ajutorul medicilor.

ADVERTISEMENT

Îmi beam cafeaua dimineața și m-a tăiat ceva pe la șale. Am stat nemișcată două ore, în aceeași poziție, pentru că nu mă puteam mișca. Nu puteam să mă întind să iau telefonul. Ultimul meu gând era să merg la spital.

Iei ceva nou peste ceva vechi. Am vorbit cu medici la telefon, mi-au spus ce am. S-au tasat niște chestii. A prins un pachet de nervi și atât a fost. A fost foarte urât. Nu puteam respira, nu puteam mânca, nu puteam dormi, nu puteam să mă mișc de pe o parte pe alta, a fost absolut sinistru”, a dezvăluit Paula Chirilă.

ADVERTISEMENT

Cum se protejează de coronavirus

Pentru că problemele de sănătate nu au ocolit-o în ultima vreme, actrița și-a luat măsurile de protecție împotriva noului tip de virus. Părăsește domiciliul doar în caz de urgență și nu uită niciodată să poarte mască și mănuși. În plus, ne sfătuiește să-i urmăm exemplu, pentru că numai așa putem fi siguri că evităm infectarea noastră și a tuturor celor dragi.

Toate spectacolele s-au anulat, teatrele s-au închis, inclusiv cel de la Pitești. S-au oprit repetițiile pentru că trebuie să ne protejăm și pe noi și pe ai noștri, și copiii și bătrânii mai ales. Folosesc mânuși, șervețele dezinfectante și nu ies din casă. Stau acasă, asta este prima măsură de prevenție.

ADVERTISEMENT

Și îi sfătuiesc pe toți să stea în case. Dacă nu avem nimic în casă de mâncare, nu trebuie să mergem tot familionul la cumpărături. Este de ajuns să meargă unul singur să cumpere strictul necesar, cu toate măsurile de protecție necesare.

Nu știi cu cine te întâlnești în magazin, pe lângă cine treci, pe unde a fost și cu cine s-a mai întâlnit. Virusul ăsta este tare păcătos și se răspândește foarte repede, din câte am văzut. Cred că nu vrem să ajungem ca în China sau în Italia, să numărăm morții, să numărăm bătrânii morți, în primul rând.

ADVERTISEMENT

Îi sfătuiesc pe toți să stea în case și să își umple timpul. De la până a-și cunoaște familia, dacă e să glumim un pic, până la a petrece timp de calitate cu cei dragi, la a învăța lucruri noi, sau a citi cei care nu au mai citit de foarte multă vreme.

Eu am o grămadă de cărți care mă așteaptă, filme de văzut, jocuri de jucat cu Carla. Am o grămadă de lucruri de făcut. Eu nu mă plictisesc niciodată. Sper ca această pandemie să se termine cât mai repede”, a mai spus Paula Chirilă.

ADVERTISEMENT