Sport

Presiune pe Laurenţiu Reghecampf înainte de U Craiova – CFR Cluj?! “Mă mir că rezistă pe baricade”

Președitele CS Universitatea Craiova, Pavel Badea, este surprins că patronul Mihai Rotaru nu a pus încă presiune pe Laurențiu Reghecampf, deși „leii” au ajuns la șapte meciuri consecutive fără victorie.
03.02.2022 | 10:21
Presiune pe Laurentiu Reghecampf inainte de U Craiova  CFR Cluj Ma mir ca rezista pe baricade
După o iarnă lipsită de transferuri, Universitatea Craiova îi aduce un jucător lui Reghecampf
ADVERTISEMENT

Pentru Universitatea Craiova urmează un meci extrem de important cu CFR Cluj, iar o eventuală înfrângere cu liderul din Casa Pariurilor Liga 1 i-ar putea semna sentința lui Laurențiu Reghecampf.

Reghe încearcă până atunci să mai întărească echipa, iar FANATIK a aflat în exclusivitate că Yuri Matias e aproape să devină primul transfer din această iarnă al Universității Craiova.

ADVERTISEMENT

Pavel Badea, reproșuri la adresa lui Reghecampf: „Și-a atras negativul. Parcă își pregătea „terenul“ pentru când o fi rău”

Președintele CS Universitatea Craiova e puțin surprins că Mihai Rotaru încă nu a luat în calcul înlocuirea lui Laurențiu Reghecampf: „Având în vedere rezultatele, mă mir că nu a intervenit o presiune încă de dinaintea meciului cu Rapid. Mă mir că rezistă pe baricade!”, a spus Pavel Badea pentru Gazeta de Sud.

Pavel Badea e dezamăgit că seria de victorii a lui Reghe la Universitatea Craiova a fost umbrită de cele șapte etape consecutive fără victorie în Liga 1: „Nu știu, dar parcă și-a atras negativul. Reghe a avut o perioadă foarte bună, cu rezultate foarte bune. Culmea e că el declara tot timpul că trebuie să fim atenți, că nu vom câștiga tot timpul…

ADVERTISEMENT

Parcă își pregătea „terenul“ pentru când o fi rău. L-a pregătit extrem de bine, că după nu a mai reușit să câștige un meci în 7 etape. A fost și un concurs de întâmplări nefericite, dar asta este situația”.

Ce variante de antrenori vede Pavel Badea în cazul în care Reghe nu va mai continua la Universitatea Craiova

Pavel Badea e convins că fostul selecționer, Mirel Rădoi, este o variantă reală pentru banca Universității Craiova, în cazul în care Reghe va fi dat afară sau își va da demisia.

ADVERTISEMENT

„Momentan avem antrenor. Mirel poate fi o soluție în viitor pentru postul de antrenor. La fel de bine poate fi o soluție și Eugen Neagoe! Are ADN-ul de oltean, ca și Mirel de altfel, dar are avantajul că are experiență și știe ce reprezintă Universitatea în această zonă.

A jucat la această echipă, este implicat emoțional, ceea ce este un aspect extrem de important. Eu i l-am propus de mai multe ori lui Mihai Rotaru, dar sunt banii lui și face ce vrea cu ei”.

ADVERTISEMENT

Eugen Neagoe a fost foarte aproape să preia în luna noiembrie pe marea rivală din oraș, FC U Craiova 1948, însă Adrian Mititelu l-a ales în cele din urmă pe Eugen Trică.

Laurențiu Reghecampf nu se simte în pericol: „Nu există probleme între mine și patronul echipei!”

Laurențiu Reghecampf nu se teme că Mihai Rotaru îl va da afară și a declarat după înfrângerea cu Sepsi că are o relație foarte bună cu patronul: „Nu există probleme între mine și patronul echipei!”.

Reghe crede că echipa sa poate câștiga împotriva lui CFR Cluj, însă vrea ca jucătorii săi să arate o altă atitudine:„Sunt optimist, dar dezamăgit de atitudinea din repriza a doua și de jucătorii care au intrat pe parcurs. Cu siguranță, urmează meciul cu CFR, dar luptăm până la capăt!

 Am intrat slab, am făcut cadou un gol, iar atitudinea din repriza a doua după accidentarea lui Marius Constantin ne-a dat total peste cap”.


  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – CFR Cluj: 2,95 este cota pentru „1 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT