Pavel Bârsan, vedeta de la ProTv, despre viața de actor: ”Când mi-am dat demisia, am plâns aproape toată ziua și am intrat prin toate bisericile”

Simpaticul actor Pavel Bârsan recunoaște că s-a făcut actor pentru a face oamenii să râdă și să plângă. La Campionatele Mondiale de fotbal colecționează stikere cu fotbaliști și nu s-a atins niciodată de alcool.

Pavel Bârsan vorbește despre cel mai cumplit moment din viața lui

Într-un interviu exclusiv oferit pentru FANATIK, actorul Pavel Bârsan recunoaște că mare parte din personajul Popa Ilie este chiar el însuși. Simpaticul actor recunoaște că nu bea și nu fumează, dar nu se poate abține de la fast food și cola. Pavel Bârsan își aduce aminte de perioada liceului, când juca rolul de bufon al clasei și ne povestește de prima iubire din viața lui.

“Destul din Popa Ilie se regăsește și în actorul Pavel Bârsan”

Ce ne aduce sezonul nou din Atletico Textila? De ce îl recomanzi telespectatorilor?

–Noul sezon din Atletico Textila ne aduce multă comedie, povești cu răsturnări de situație, personaje noi. În principiu, multe motive pentru a-l urmări.

Cât din Popa Ilie se regăsește în actorul Pavel Bârsan?

-Întâmplător, spun întâmplător pentru că nouă, actorilor, ne place să jucăm și personaje care sunt foarte îndepărtate de noi. Dar întâmplător, destul din Popa Ilie se regăsește și în actorul Pavel Bârsan.

Digi24.ro

VIDEO. Replica lui Ciolacu după ce Ciucă a spus că PSD e urmașul PCR

Pentru că și eu am fost dus la biserică, la propriu (râde, n. red.) de mic copil și merg și astăzi cu regularitate, îndrăznesc să spun. De asemenea, când jucam fotbal în curtea școlii sau prin cartier, postul meu preferat era cel de portar. Deci, sunt similitudini.

Pavel Bârsan recunoaște: “Mi-am dat seama că nu prea vreau să am de-a face cu realitatea”

De ce actorie? Când ai decis că asta vrei să faci?

-Am decis să devin actor pentru că nu mi-a plăcut cartea (râde, n.red.). Glumesc. Ca să citez un prieten, am decis să mă fac actor pentru că mi-am dat seama că nu prea vreau să am de-a face cu realitatea. Și asta poate părea o glumă, dar nu este.

Îmi place să creez efecte, îmi place să fac oamenii să râdă, să plângă. M-am făcut actor pentru că, din toate modurile în care un om își poate câștiga afecțiunea și iubirea celorlalți, aici pe acest Pământ, acesta este modul pe care l-am dorit eu.

Ți-a ieșit din prima sau ai perseverat?

-Pornind de la premiza că mi-ar fi ieșit, aș putea spune că mi-a ieșit din prima. În sensul în care am luat din prima examenul de admitere la facultate, am luat din prima licența, m-am angajat repede la Teatrul de Stat din Constanța.

Digisport.ro

A dat pasă la portar din penalty, în minutul 9! Echipa lui a pierdut, iar la final a explicat gestul. VIDEO Imagini virale

În general, motorul s-a învârtit, îndrăznesc să cred că din ce în ce mai repede și bine. N-am avut perioade în care să stau pe bară, să mă uit la pereții sufrageriei. Deci, în momentul în care am decis și am pornit pe drumul acesta, de-atunci tot merg și tot înaintez… sper.

Pavel Bârsan și-a urmat vocația: “Orice altă cale m-ar fi distrus”

Ce au spus ai tăi când le-ai comunicat drumul pe care vrei s-o iei?

-La început nu au crezut, apoi nu au fost de acord, iar apoi chiar au încercat să mă descurajeze, dar ușor-ușor i-am dat pe brazdă. De asemenea, primul meu mare profesor de teatru, Cătălin Naum, a avut un rol hotărâtor în chestia asta, pentru că l-a convins pe tata. Ulterior au văzut și ei că asta a fost cea mai bună cale pentru mine și că, probabil, orice altă cale m-ar fi distrus.

”N-aș considera-o ca o mare tristețe dacă nu voi reuși să le joc”

Există vreun personaj pe care ți-ai dorit să-l joci, dar nu ai reușit până acum?

-Da, ar fi mai multe. Dar nu fac un mare caz din chestia asta. Adică n-aș considera-o ca o mare tristețe dacă nu voi reuși să le joc. Eu cred că asta e condiția actorului: primești ce ți se dă și încerci să scoți maximum, să faci ce poți tu mai bine din chestia aia. Cum simți tu mai bine rolul respectiv, așa să-l joci.

Așadar, sunt deschis la orice roluri aș primi și le-aș face cu la fel de mare bucurie ca pe cele pe care le voi spune, și anume: Lopahin din ”Livada de vișini”, de Cehov. Bottom din ”Visul unei nopți de vară”, de Shakespeare. Oricare dintre cele două roluri principale din piesa ”Taking Sides” de Ronald Hardwood, fie Furtwängler, fie maiorul Steve Arnold.

Pavel Bârsan este sincer: “Nu am pic de talent managerial sau regizoral”

Ce crezi, în opinia ta, că lipsește teatrului românesc la ora actuală?

-Nu știu, personal nu simt nevoia de nimic în plus. Activez preponderent în mediul independent, sunt ok cu asta, este chiar foarte bine.

În același timp, vreau să menționez că eu nu am pic de talent managerial sau regizoral. Nu am neapărat o viziune de ansamblu, nu cred că aș fi bun la a da o direcție. Tocmai de-asta m-am făcut actor. Prin definiție, eu am grijă de felia mea dintr-un spectacol. Nu aș putea fi niciodată regizor sau director de teatru.

Pe mine mă interesează să joc, să accept rolurile care mi se dau, să îmi fac treaba cât mai bine și cu cât mai multă dragoste. Ca atare, nu cred că sunt persoana cea mai potrivită să sesizeze mari defecte sau lipsuri. Acest lucru se datorează în mare parte faptului că sunt subiectiv. Pur și simplu iubesc teatrul românesc și ca în orice relație de iubire, tinzi să nu vezi defectele celeilalte părți, ci să te lași vrăjit de părțile bune.

Cum a fost copilăria ta?

-Am avut o copilărie foarte frumoasă, mulțumesc lui Dumnezeu! Cu toate că nu prea am avut copii de vârsta mea pe stradă, acesta este și motivul pentru care, stând în cartierul Floreasca, nu țin cu Dinamo, ci țin cu Steaua. Pentru că nu am avut copii de vârsta mea cu care să merg la meciuri.

“Ai mei aproape că anunțaseră Poliția”

Ce trăsnăi făceai când erai mic?

-Trăsnăi… nu am făcut nimic notabil, nu-mi aduc aminte să fie mama chemată la școală sau ceva. Eram, într-adevăr, un copil neastâmpărat, nu eram sub nicio formă genul de copil pe care unde-l puneai, acolo stătea. Dar, de asemenea, eram departe de a fi un copil problemă.

Țin minte că o dată mi-am lipit un coș de baschet cu ventuză pe geam, în cameră, ca să dau slam dunk. Bineînțeles că l-am spart cu cotul și mi-am afectat ligamentele și tendoanele de la mână, a trebuit să lipsesc două săptămâni de la școală. S-ar putea ca asta să fie în topul celor mai mari prostii.

Deja eram în liceu și, pentru că mă duceam la cursuri de teatru în Teatrul Studențesc “Podul”, la domnul Cătălin Naum, s-a întâmplat că am venit acasă pe la 1-2 dimineață și ai mei aproape că anunțaseră Poliția. Cam astea ar fi cele mai mari, deci îți închipui că n-a fost o copilărie prea tumultoasă și tulburată. Una într-adevăr colorată, dar care ar tinde mai degrabă spre cuminte.

Cum a fost perioada liceului? Erai timid sau cel mai rebel?

-Perioada liceului a fost foarte frumoasă. Eram mai timid un pic, așa cum am fost toată viața, mai ales cu fetele. În același timp, chiar dacă nu eram cel mai rebel, făceam niște glume destul de ”la limită”, chiar și cu profesorii îmi permiteam.

Pentru că erau niște glume destul de istețe, nu se supărau neapărat pe mine. Iar colegii mă plăceau pentru asta, pentru că, deși aveam cele mai mari note din clasă, colegii s-au prins destul de repede că nu sunt un tocilar nesuferit și antipatic, din contră, chiar îi ajutam pe cei care erau în postura de a rămâne corigenți.

Pavel Bârsan rememorează perioada liceului: “Îmi asumasem cumva și funcția de bufon al clasei”

Înțeleg că te-au iubit colegii.

-Mulțumesc lui Dumnezeu aveam o memorie absolut stranie, de care se minunează în ziua de astăzi și colegii mei actori care, prin definiție și ei au o memorie foarte bună. Prindeam foarte repede din clasă, făceam și conexiuni rapide, iar în felul acesta reușeam să am cele mai bune note din clasă. Dar, repet, nu eram antipatizat pentru asta, ci chiar simpatizat, chiar și de către colegii “cool” din clasă.

Îmi asumasem cumva și funcția de bufon al clasei, unul care are caterincă d-aia bună. De câte ori se făcea un grătar nu exista să nu mă invite sau să lipsesc, pentru că știau că o să iasă distracție cu mine.

Fără falsă modestie, mulțumesc lui Dumnezeu, aveam darul acesta de a-i face să râdă și, evident, și plăcerea de a-i face să râdă, care s-au păstrat până azi. În concluzie cu fetele eram timid, dar în același timp îmi plăcea să fiu în centrul atenției prin bășcălie și distrându-i pe ceilalți.

Pavel Bârsan, exclusiv despre prima iubire

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

-Prima oară m-am îndrăgostit copilărește în clasa a II-a de o colegă pe nume Teodora. Prima oară când m-am îndrăgostit adolescentin, să spunem, a fost în clasa a VIII-a, de o colegă bulgăroaică. Iar prima oară când m-am îndrăgostit în adevăratul sens al cuvântului, a fost la 18 ani, de o colegă alături de care făceam pregătire pentru a intra la Actorie.

Am și avut un fel de ”on-again, off-again relationship” câteva luni, în anul I, dar a devenit o actriță foarte talentată, o artistă specială într-adevăr. Între timp s-a lăsat.  Acum nu mai face actorie și mie mi-a trecut îndrăgosteală de câteva zeci de ani (râde, n.red.).

”Cel mai probabil i-am dat pe snacks-uri și sucuri”

Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?

-Cred că a fost prin anul I sau II, când începusem să colaborez cu Teatrul Național București. Făceam un fel de figurație specială în “D-ale carnavalului”, în regia profesorului meu Gelu Colceag. Jucam chiar și un rolișor, eram chelnerul.

În aceeași perioadă, dacă nu chiar cu un an înainte, începusem o colaborare cu TVR, cu niște emisiuni pentru copii: “Întâlnire de basm”, ”Steluțe pentru Europa”. Domnul Colceag m-a mai luat chiar și la emisiunea ”Clubul de Comedie”.

Erau sume foarte mici, sub 100 de lei, ceea ce era puțin și pe vremea aceea. Dar bineînțeles că nu făceam asta pentru bani. Nu-mi aduc aminte pe ce i-am cheltuit. Cred că i-am risipit, nu i-am investit în ceva cu rost. Poate mi-oi fi luat niște mănuși de portar, dacă mai țin bine minte. Cel mai probabil i-am dat pe snacks-uri, sucuri. Aveam totuși 18-19 ani.

”Am plâns aproape toată ziua, am intrat prin toate bisericile”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?

-Probabil că anumite despărțiri mi s-au părut la vremea aceea destul de greu de îndurat. Bineînțeles, raportat la capacitatea mea de a le percepe și dat fiind că eram în miezul situației în acel moment, adică subiectivismul era la cote maxime! Credința în Dumnezeu, susținerea și afecțiunea prietenilor apropiați și trecerea timpului, acestea m-au ajutat să le depășesc.

Când spun despărțiri, nu mă refer numai la despărțiri de femei, adică la sfârșitul unor relații. A fost și momentul dificil când mi-am dat demisia de la Teatrul de Stat din Constanța, unde fusesem angajat timp de 5 ani de zile și mă simțisem foarte bine.

Ziua în care mi-am semnat demisia a fost o zi foarte emoțională, am plâns aproape toată ziua, m-am plimbat pe plajă, am intrat prin toate bisericile pe care le-am întâlnit în drumul meu. În același timp, chiar dacă îmi părea rău, știam că fac ceea ce trebuie. Și s-a dovedit că am avut dreptate.

Dar asta nu înseamnă că nu am fost trist la momentul respectiv și de asemenea, nu înseamnă că nu mă gândesc cu nostalgie la acea perioadă. Mulțumesc lui Dumnezeu, nu aș spune că am avut o viață grea, marcată și încărcată de momente dificile.

Pavel Bârsan este un actor atipic: “Nu mă ating de alcool, nu fumez”

Ce nu știe lumea despre tine și ai vrea să spui azi?

-Îmi place fotbalul, asta presupun că e de așteptat (râde, n.red.). Odată la două-trei turnee finale mai completez și câte un album cu stickere, ca un copil. Sau o dată la două-trei ediții de Liga Campionilor fac același lucru.

Îmi place să mă plimb cu barca prin parcuri, Herăstrău, Cișmigiu. Nu știu câte lume știe că am un băiețel absolut minunat, pe care îl cheamă Yaman Maximilian.

Iar poate că un amănunt neștiut e că nu mă ating de alcool, nu fumez, nu am fumat niciodată, decât în scenă când a fost nevoie. Despre alte substanțe nici nu are rost să vorbim, pentru că nu le-am atins vreodată.

Din păcate însă îmi plac foarte mult băuturile răcoritoare, mai precis sucurile carbogazoase și de la fast-food mă abțin cu foarte mare greutate… mai bine spus, nu mă abțin (râde, n.red.).

A existat vreun moment in viața ta când celebritatea ți s-a urcat la cap?

-Nu, slavă Domnului, nu a existat niciun moment de genul acesta. Dar nu e timpul trecut! Glumesc. Doamne ferește să se întâmple vreodată așa ceva și nu se va întâmpla niciodată.

”Nu aș sterge nimic”

Dacă ar fi să ștergi ceva din trecutul tău, la ce lucru sau întâmplare ai renunța?

-Nu, nu aș șterge nimic, nici chiar lucrurile pentru care m-am căit la vremea lor. Poate doar pe cele în care, fără să-mi dau seama, am făcut rău cuiva.

Toate experiențele din trecutul meu au condus la formarea omului care sunt acum si cu care, de ce să fiu ipocrit, mărturisesc că sunt destul de impăcat.

Dacă te-ai întâlni acum cu Pavel cel mic, ce sfat i-ai da?

-CREZI!

Unde te putem vedea din toamnă?

-Mulțumesc lui Dumnezeu, în nenumărate locuri. La Teatrul Roșu, în spectacolele Teatrului Avangardia, la Teatrul Național din București, la Sala Gloria a Teatrului Metropolis. Apoi la Teatrul Elisabeta, la Sala Dalles, la Teatrul “George Ciprian” din Buzău și în spectacolele trupei de teatru de improvizație “Improvisneyland” printre ai cărei membri fondatori am bucuria de mă număra.

Dar nu mă puteți doar vedea, ci și auzi, iar asta nu din toamnă, ci chiar de-acum. Mai precis în mai multe seriale și filme de desene animate de pe diverse platforme de streaming. De altfel, pe conturile mele de social media totul e public iar spectatorii pot afla astfel ce, când și unde joc. Vă aștept, cu drag, la teatru!