Zi de sărbătoare în familia lui Pavel Stratan.
Îndrăgitul artist a împlinit 51 de ani, iar fiica sa a ținut să marcheze momentul printr-un mesaj emoționant și o fotografie adorabilă.
Fanii au reacționat imediat, iar postarea a adunat rapid peste 22.000 de aprecieri.
Pavel Stratan a împlinit 51 de ani, iar fanii i-au trimis sute de mesaje. Fiica sa, Cleopatra, i-a făcut și ea o urare emoționantă în mediul online care a devenit virală rapid. De asemenea a postat și o fotografie adorabilă în care apare alături de tatăl său.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2021/11/pavel-strata-si-fiica-sa-664x408.jpg)
„E ziua ta, tăticule!❤️ Cred că cel mai frumos și special cadou pe care ți-l pot oferi este dragostea și afecțiunea mea pentru tine!
Urci în fiecare an câte o treaptă pe scara vieții și îți doresc fericire, longevitate și toată inspirația de pe Planetă! La mulți ani! Te iubesc enorm! ❤️”, a scris tânăra.
Mesajul a fost foarte apreciat de fani și adunat rapid peste 22.000 de aprecieri.
„La mulți ani, binecuvântați pentru tati”, „La mulți ani!! Sunteți minunați, am crescut cu voi.”, „Ce frumos. Mi-au dat lacrimile și mie. Să fie sănătos tăticul tău”, „La mulți ani, să fie sănătos! Mi-au dat lacrimile”, sunt câteva dintre mesajele scrise de internauți.
Artistul a dezvăluit că nu a fost surprins în momentul în care Cleopatra l-a anunțat că vrea să se mărite, chiar dacă are o vârstă foarte fragedă.
„Pe Edi îl cunoșteam. O cunosc foarte bine pe Cleopatra și niciodată nu m-am gândit la lucrul ăsta, când ea o să facă pasul și dacă o să fie devreme sau târziu. Eu m-am gândit să fie cum a fost la mine, la părinții mei.
N-am avut nicio reținere, totdeauna am avut încredere în Cleopatra și totodată mă temeam de lucrul ăsta, să nu intervin cu ceva, să nu îi spun vreo părere Cleopatrei, să-i spun cum văd eu lucrurile, s-o influențez. Pentru că, câteodată, părinții fac greșeala asta”, a spus cântărețul în emisiunea găzduită de Rodica Ciorănică.