Vicepreşedintele PDL, senatorul Alin Tişe, a declarat că PDL cere demisia premierului Victor Ponta, considerînd că acesta ar avea „responsabilitatea politică supremă” în cazul gestionării acţiunilor de căutare şi salvare a victimelor accidentului aviatic din Munţii Apuseni. Alin Tişe a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că premierul Victor Ponta este „ineficient, incompetent şi regretabil de inconştient”.
„Responsabilitatea politică supremă în cazul accidentului aviatic îi aparţine premierului Ponta. Luni, la ora 21.00, Ponta a afirmat la un post de televiziune că toţi pasagerii au fost găsiţi, spunînd că a primit un SMS şi că <
El consideră că premierul trebuia să se implice în operaţiunile de căutare şi salvare a victimelor din accidentul aviatic din Munţii Apuseni, nu să stea la televizor.
Alin Tişe a afirmat că în cazul în care comisia parlamentară de anchetă în cazul accidentului pe care a cerut-o nu se va constitui, „PDL poate să îşi asume o moţiune simplă împotriva ministrului MAI, Radu Stroe”. „Sper ca PNL să îl retragă din funcţie”, a subliniat vicepreşedintele PDL.