Simona Halep

Pe ce loc este Simona Halep în clasamentul WTA anunțat înainte de Stuttgart. Șapte dintre primele românce, în cădere

19.04.2021 | 11:15
Pe ce loc este Simona Halep in clasamentul WTA anuntat inainte de Stuttgart Sapte dintre primele romance in cadere
ADVERTISEMENT

WTA a anunțat clasamentul actualizat pentru săptămâna 19-25 aprilie, prima din sezonul de zgură. Cel mai important turneu care se desfășoară în aceste zile este cel de la Stuttgart, de categorie WTA 500. Simona Halep este înscrisă şi are bye în turul 1. Va juca direct în optimile de finală.

Simona Halep rămâne pe locul 3 în clasamentul afişat luni de WTA. De altfel, nu este nicio schimbare în top 10 WTA. Cu Ashleigh Barty în continuare lider autoritar. Naomi Osaka, poziţia secundă, păstrează şi ea un avantaj confortabil în faţa Simonei. Bianca Andreescu este pe locul 6 şi a ales să nu joace în această săptămână la Stuttgart. Osaka şi Serena Williams sunt celelalte jucătoare de top 10 care spun pas.

ADVERTISEMENT

Barty, Kenin, Svitolina, Sabalenka, Pliskova, Kvitova, Bencic și Brady, în această ordine, sunt cele mai bine clasate adversare pe care Simona Halep le va avea în această săptămână la WTA Stuttgart.

Simona Halep rămâne pe locul 3 în clasamentul WTA. Cum arată Top 10 în săptămâna 19-25 aprilie

  1. Ashleigh Barty – 9285
  2. Naomi Osaka – 7985
  3. Simona Halep – 6965
  4. Sofia Kenin – 5915
  5. Elina Svitolina – 5750
  6. Bianca Andreescu – 5265
  7. Aryna Sabalenka – 5085
  8. Serena Williams – 4850
  9. Karolina Pliskova – 4660
  10. Petra Kvitova – 4530
ADVERTISEMENT

Simona Halep nu este sub mare presiune la WTA Stuttgart, în condiţiile în care nu are puncte de apărat. Ediţia din 2020 a fost anulată, iar Halep nu a fost prezentă în 2019. Conform reglementărilor pe perioada pandemiei de coronavirus, clasamentul WTA se calculează pe un interval de doi ani.

De altfel, Simona Halep nu este încă în cea mai bună formă. A explicat să sunt şanse mari să nu poată juca în Germania, mai ales că sunt condiţii foarte dificile. Se joacă pe zgură indoor, deci vor fi partide foarte solicitante din punct de vedere fizic.

ADVERTISEMENT

Simona Halep, singura româncă de la Stuttgart. Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan au ales să meargă la Istanbul

Simona Halep este singura româncă de pe tabloul principal. Sorana Cîrstea a ales să meargă la WTA 250 de la Istanbul. Acolo unde Patricia Ţig, deţinătoarea trofeului, a decis să nu participe, din cauza unei accidentări. Ana Bogdan va fi, în schimb, prezentă în Turcia.

Elena Gabriela Ruse, Mihaela Buzărnescu şi Irina Bara, fetele care ne-au reprezentat contra Italiei, în Billie Jean King Cup, au ales să nu joace niciun turneu în această săptămână. Iar Jaqueline Cristian a pierdut în calificările de la Istanbul.

ADVERTISEMENT

În această săptămână, România are 10 jucătoare în top 200 mondial. Dintre care patru între primele 100. Niciuna dintre ele nu a urcat în clasamentul actualizat. Iar nu mai puţin de şapte au pierdut cel puţin un loc.

Româncele din top 200 mondial

  • Simona Halep – 6965 (3 WTA – staţionare)
  • Patricia Ţig – 1254 (64 WTA – pierde un loc)
  • Sorana Cîrstea – 1179 (67 WTA – staţionare)
  • Irina Begu – 1084 (75 WTA – pierde un loc)
  • Ana Bogdan – 818 (102 WTA – staţionare)
  • Irina Bara – 631 (134 WTA – pierde două locuri)
  • Mihaela Buzărnescu – 593 (138 WTA – pierde un loc)
  • Jaqueline Cristian – 544 (147 WTA – pierde trei locuri)
  • Monica Niculescu – 417 (174 WTA – pierde un loc)
  • Elena Gabriela Ruse – 417 (175 WTA – pierde şapte locuri)
ADVERTISEMENT