Fotbal intern

Pe ce stadioane și în ce țări se vor disputa meciurile de la Euro 2020

02.12.2018 | 16:41
Stadioane și țări Euro 2020. București se numără printre cele 12 orașe gazdă

Euro 2020 va fi o competiție cu totul specială, ce va avea loc între 12 iunie și 12 iulie și este menită să marcheze printr-un format unic doar la această ediție, implinirea a 60 de ani de la înființarea Campionatului European, competiție care a fost creată de către francezul Henri Delaunay, dar pusă în practică abia la patru ani după moartea acestuia, în 1958, când s-au jucat partidele preliminare, iar turneul final a avut loc în Franța, cu patru echipe, în 1960.

Cum în 2020 se împlinesc exact 60 de ani de la primul turneu final, format care a fost păstrat până în 1980, la propunerea fostului președinte UEFA, Michel Platini, făcută încă din 2012, forul european a validat doi ani mai târziu acest mod unic de organizare omagială a competiției, cu disputarea turneului final în numai puțin de 12 orașe din 12 țări ale bătrânului continent.

UEFA a stabilit încă din 2014 pe ce stadioane și în ce țări se va juca Euro 2020

În schemă, într-o primă fază, au mai concurat încă șapte țări (Belarus cu stadionul Dinamo Minsk, Macedonia, cu stadionul Phillip II din Skopje, Belgia, care trebuia să construiască un stadion Național, la Bruxelles, Bulgaria, cu stadionul Vasil Levski, Suedia cu stadionul Rasunda din Solna, Țara Galilor cu stadionul Millenium din Cardiff și Israel cu stadionul Teddy din Ierusalim), dar Belgia s-a retras și celelalte nu au primit acceptul UEFA.

În final, au rămas cele 12 țări, cu 12 orașe și 12 stadioane, printre care, o mare realizare, se numără și capitala României, București, cu Arena Națională. Iată care sunt cele 12 țări organizatoare ale Euro 2020 atât pentru faza grupelor cât și mai apoi pentru etapele superioare, eliminatorii, ale acestui format unic al competiției, pentru că din 2024 se va reveni la sistemul tradițional, 24 de echipe, turneul fiind organizat de Germania.

Azerbaidjan, cu stadionul Olimpic din Baku, va organiza meciuri din grupe și un sfert de finală
Danemarca, Parken Stadium din Copenhaga, meciuri din grupe și o partidă din optimi
Anglia, Wembley Stadium, meciuri din grupe, o șaisprezecime, semifinale și finala
Germania, Allianz Arena din Munchen, meciuri din grupe și un sfert de finală
Ungaria, Ferenc Puskas Stadium din Budapesta, grupe și o optime
Italia, Stadio Olimpico Roma, grupe și un sfert de finală
Olanda, Johan Cruyff Arena din Amsterdam, grupe și o optime
Irlanda, Aviva Stadium din Dublin, grupe și o optime
ROMÂNIA, Arena Națională, grupe și o optime
Rusia, Krestovsky Stadium din Sankt Petersburg, grupe și un sfert de finală
Scoția, Hampden Park din Glasgow, grupe și o optime
Spania, San Mames din Bilbao, grupe și o optime

Ce țări sunt gazde în premieră la un turneu final de Euro

Dintre cele 12 țări gazdă 7 nu au mai găzduit meciuri de la turneul final (ROMÂNIA, Azerbaidjan, Irlanda, Danemarca, Rusia, Scoția și Ungaria), iar în cazul Spaniei, care a mai organizat turneul final al Euro 1964, cu patru echipe, orașul Bilbao nu a figurat ca gazdă. Doar Roma (1968 și 1980) și Amsterdam (în 2000) au mai găzduit meciuri la un turneu final de Euro, pentru că în cazul Angliei, gazdă în 1996, cu finala pe vechiul Wembley actualul stadion Wembley este considerat a fi o locație diferită de cea de atunci.

Londra a devenit orașul cu cele mai multe meciuri la Euro 2020, șapte la număr (trei în grupe, o optime, semifinale și finala) ca urmare a faptului că în 2017 Belgia a pierdut dreptul de organizare, lucrările la Eurostadium din Bruxelles fiind mult întârziate. Fiecare stadion va găzdui câte trei meciuri din grupe și apoi fie o optime, fie un sfert de finală. În total, cu excepția Londrei, în celelalte 11 orașe vor avea loc câte patru meciuri.

Noul Wembley va organiza și finala Euro 2020

Partida de deschidere va avea loc pe Stadio Olimpico din Roma pe 12 iunie. La Roma și la Baku se vor juca meciurile din grupa A. Grupa B este organizată de Sankt Petersburg și Copenhaga, grupa C de BUCUREȘTI și Amsterdam, grupa D de Londra și Glasgow, grupa E de Bilbao și Dublin și grupa F de Munchen și Budapesta. 

Stadioane și țări Euro 2020. 7 meciuri vor fi găzduite de Wembley. Inclusiv semifinalele și finala Euro 2020
Stadioane și țări Euro 2020. 7 meciuri vor fi găzduite de Wembley

Noul Wembley a costat un miliard de euro, a fost construit între 2003 -2007 și primul meci oficial jucat a fost pe 24 martie 2007, Anglia – Italia U21 3-3. Are o capacitate care poate ajunge la 90.000 de locuri, 75.000 pe scaune, 15.000 în picioare, dar în general la meciurile de fotbal s-au pus în vânzare bilete pentru maxim 86.000 de locuri. Aici joacă și naționala de rugby a Angliei și au loc concerte.

Stadio Olimpico, meciul de deschidere

Allianz Arena din Munchen a costat 340 milioane euro, a fost construit între 2002-2005 și inaugurat în 2005, pe 30 mai, cu un meci amical între TVS Munchen 1860 și FC Nurnberg, urmat a doua zi de alt amical, Bayern – naționala Germaniei, la ambele biletele fiind epuizate cu șase luni înainte! Capacitatea stadionului este de 75.000 de locuri.

Stadio Olimpico din Roma este una dintre cele mai vechi arene, ridicată în 1928, dar inaugurată abia în 1937, în timpul regimului fascist, cu masiva contribuție financiară a dictatorului Benito Mussolini. În 1953 a fost renovat pentru prima dată, iar ultima modernizare s-a făcut în 1990, în vederea găzduirii turneului final al CM și a finalei acestei competiții. De atunci nu a mai suferit nici o modificare. Capacitatea este de 70.000 locuri, aici jucând în campionat atât AS Roma, cât și Lazio. Stadionul a fost gazdă la finalele Euro 1968 și 1980, la CM 1990, plus alte finale de cupe europene.

Platini, acuzat de luare de mită pentru Baku

Stadionul Olimpic din Baku, capitala Azerbaidjan, a fost construit între 2011-2015 și a fost inaugurat pe 6 martie 2015. Capacitatea este de 69.000 de locuri. Michel Platini a avut un rol cheie în acordarea orașului Baku drept de organizare la turneul final al Euro 2020 și, fără a exista dovezi concrete, sunt destui care cred că nu a făcut acest favor din pură prietenie, ci pentru un comision substanțial.

Krestovsky Stadium din Sankt Petersburg este cel mai modern dintre toate arenele care vor găzdui Euro 2020 și a servit drept loc de desfășurare a mai multor partide din cadrul turneului final al CM Rusia 2018. A costat 653 milioane de euro și este stadionul pe care își dispută meciurile de acasă echipa orașului Sankt Petersburg, Zenit. Are un acoperiș retractabil și este unul dintre cele mai frumoase stadioane din Europa, cu o capacitate de 67.800 locuri

Arena Națională din București are mari probleme cu calitatea gazonului

ARENA NAȚIONALĂ, din capitala României, are 55.000 de locuri. A costat 234,5 milioane euro și a fosat inaugurată pe 6 septembrie 2011 cu meciul România – Franța 0-0. Tribunele stadionului sunt OK, însă marea problemă o reprezintă calitatea gazonului, care nici până acum nu s-a îmbunătățit în vreun fel, lucru semnalat și de reprezentanții cluburilor străine sau ai echipelor naționale sosite la Bucureștipentru partide oficiale. Este un stadioncu acoperiș retractabil în caz de vreme rea și principalul eveniment găzduit a fost finala Europa League Atletico Madrid – Athletic Bilbao  pe 9 mai 2012.

Johan Cruyff Arena din Amsterdam este fostul Amsterdam ArenA, construit între 1993 și 1996, cu un cost de 140 milioane euro. A fost construit în special pentru organizarea turneului final al Euro 2000, găzduit în comun de Belgia și Olanda. Capacitatea este de 55.000 de locuri, dar la concerte poate atinge 68.000, pentru că se stă în picioare.

Pe noul San Mames s-a jucat cu un sfert de stadion în construcție

Aviva Stadium din Dublin este mândria capitalei Irlandei. Sponsor este cea mai mare companie de asigurări din țară, numele stadionului urmând a fi purtat astfel din 2009 timp de un deceniu. Aici joacă naționalele de fotbal și de rugby ale Irlandei. Capacitatea este de 51.700 locuri și a costat 410 milioane euro. A fost construit între 2007 și 2010 și a găzduit o finală de Europa League în 2011, FC Porto – Braga și turneul Nations Cup (cele două Irlande, Scoția și Țara Galilor).

Stadionul San Mames din Bilbao nu mai este vechea Catedrală a fotbalului spaniol, pe locul său construindu-se noul San Mames, între 2010-2013, lucrările costând 211 milioane euro. Capacitatea este de 53.289 locuri. Stadionul cel nou a fost inaugurat deși era doar parțial gata, aproximativ 35.000 de locuri. S-a jucat în acest mod, cu o parte din stadion la care se construia de zor, evident închisă și cu trei sferturi gata.

Stadionul din Budapesta este în plină construcție

Stadionul Ferenc Puskas din Budapesta este în construcție, fiind singurul stadion gazdă la Euro 2020 aflat încă în această fază. A fost demolat vechiul stadion cu același nume și în 2017 au început lucrările la noua arenă, care va avea o capacitate de 69.700 locuri. Costul lucrării a ajuns la 610 milioane euro, ceea ce îl face mult mai scump decât Allianz Arena din Munchen sau Emirates Stadium din Londra. Va fi un stadion ultramodern, cu pistă de atletism retractabilă, pentru că Ungaria intenționează ca în viitor să candideze la organizarea unor Jocuri Olimpice de vară.

Stadion Ferenc Puskas. Așa va trebui să arate în 2019, data prevăzută pentru terminarea lucrării stadionul din Budapesta, noul Ferenc Puskas Stadium
Stadion Ferenc Puskas. Așa va trebui să arate în 2019, data prevăzută pentru terminarea lucrării stadionul din Budapesta

Hampden Park din Glasgow este stadionul unde joacă naționala Scoției dar și echipa din a patra ligă, Queens Park, clubul cel mai vechi din istoria fotbalului scoțian. A fost inaugurat în 1903 și remodernizat în 1999. Capacitatea sa este de 51.000 de locuri, dar în trecut era mult mai mare, dovadă faptul că recordul de asistență a fost stabilit de un meci din aprilie 1937 Scoția – Anglia, cu 149.000 de oameni în tribune.

Parken Stadium din Copenhaga, arena unde un fan a atacat arbitrul

Parken Stadium din Copenhaga are cea mai capacitatea cea mai mică dintre toate cele 12 arene nominalizate pentru Euro 2020. A fost construit între 1990-92 pentru 83,5 milioane euro de către compania Baltica Finans, cu obligația ca echipa națională să joace pe această arenă de 38.000 de locuri timp de 15 ani. Însă în 1998 proprietarii au decis să vândă stadionul celor de la FC Copenhaga, care au plătit doar pe sfert din prețul construcției.

Incident Parken Stadium Copenhaga. Un fan danez a sărit la arbitru dar a fost oprit de jucătorii danezi
Incident Parken Stadium Copenhaga. Un fan danez a sărit la arbitru

În 2014 a avut loc un grav incident la meciul Danemarca – Suedia, un fan danez intrând pe teren și sărind la arbitrul Herbert Fandel. Drept urmare, stadionul a fost remodernizat și se numește acum Telia Parken, Telia fiind sponsorul suedez de telefonie mobilă care s-a ocupat de lucrări și care a cerut ca numele să fie păstrat timp de șapte ani.

 

Tags: