Editoriale

Pe cine-ar mai împuşca don Giovanni

Există în fotbal un personaj care crede că orice nemulţumire personală trebuie să se încheie cu împuşcături. Te supără un ziarist? Pac-pac, îl faci de la brîu în jos. Îndrăzneşte un...
27.09.2013 | 20:37
Pe cinear mai impusca don Giovanni

Există în fotbal un personaj care crede că orice nemulţumire personală trebuie să se încheie cu împuşcături. Te supără un ziarist? Pac-pac, îl faci de la brîu în jos. Îndrăzneşte un fotbalist să rupă contractul de impresariat? Pac, îl faci zdreanţă şi hahaleră. Te condamnă un judecător pentru evaziune fiscală sau spălare de bani? Îi dedici cîteva vorbe grele, cu ură şi cu răzbunare, să nu poată dormi nici noaptea.

Recent, Ioan Becali – căci despre dînsul e vorba – a simţit nevoia să-şi exprime ilustra-i părere şi în domeniul cîinilor. Nu, nu e vorba de jucătorii lui Dinamo, ci de cîinii fără stăpîn. Ţucudean şi Zougoula, de bine, de rău, şi-au găsit stăpîn, în persoana fratelui Negoiţă.

Multă lume şi-a dat cu părerea, în ultima vreme, despre maidanezi. Apărătorii bietelor animale folosesc tot felul de argumente, insistînd asupra dreptului la viaţă al unor suflete nevinovate, ajunse în stradă din vina oamenilor. Avocaţii eutanasierii invocă situaţii tragice, gen moartea micuţului Ionuţ, dar niciunul nu a mers atît de departe încît să ceară mitralierea cîinilor.
A făcut-o Ioan Becali, cel care joacă atît de bine, la televizor, rolul de naş mafiot. Dar impresarul nu se opreşte la împuşcarea maidanezilor, ci trece la nivelul următor: i-ar ciurui şi pe oamenii pe care-i consideră vinovaţi. Discursul său e o mostră unică de delir criminal.

“Eu, dacă mie îmi muşca un copil, îl omoram pe loc şi pe el, şi pe proprietarul cîinelui, şi pe primarul general, şi pe primarul de la sector! Şi nu ştiu unde mă opream! Aici s-a dat de o familie cu bun-simţ, o familie modestă, care n-a ştiut să aibă strigătul şi disperarea părinţilor. Asta a fost marea şansă a iubitorilor de cîini vagabonzi de pe stradă. Cîini vagabonzi pe stradă, să-mi ucidă mie un copil? Îl executam fără niciun fel de remuşcare pe acel cîine, mă interesam cine e proprietarul lui, îl luam şi pe primarul general şi-l împuşcam! Eu îi împuşc, că am alta viziune a vieţii!”

Mda… Interesantă viziune a vieţii! Pui mîna pe mitralieră sau, hai, pe pistol şi tragi în stînga şi-n dreapta. Pac! – moare cîinele. Pac, pac! – cade şi stăpînul. Pac, pac, pac! – se prăbuşeşte primarul de sector. Pac, pac, pac, pac, pac! – e lichidat şi primarul general. Gata, problema maidanezilor a fost rezolvată! Iar peste o lună mergem la vot, să ne alegem primarii…

Cînd, în anii ’90, ameninţa că-i face pe ziarişti de la brîu în jos, don Giovanni era tratat cu indulgenţă: las’ că zice şi el aşa, îi place să facă pe mafiotu’… Iar înţelepţii Cetăţii constatau superior: prea o luaţi în serios, a zis şi el la supărare, prea l-au enervat ziariştii ăia de sport… Ca şi cum gazetarul sportiv ar fi o specie îndoielnică, situată undeva între om şi maidanez.
Între timp, Ioan Becali a făcut saltul calitativ cerut de intrarea în secolul XXI: n-ar mai împuşca doar ziarişti, ci şi proprietari de cîini, plus niscaiva primari şi, dacă e nevoie, vreun judecător. În acest măcel, maidanezii ar fi doar victime colaterale.

Iată unde a dus coabitarea bolnavă, timp de 20 de ani, dintre impresarul cu impulsuri ucigaşe şi gazetarii obişnuiţi să-i mănînce din palmă. Plus coabitarea penală dintre mafioţi şi oamenii legii… Tot ce mai rămîne e trecerea de la vorbe la fapte. Nici nu e greu: în loc de intervenţia într-o emisiune TV, o simplă apăsare pe trăgaci.